AcasăNewsSe dau bani de la stat. Iată ce trebuie să faci pentru...

Se dau bani de la stat. Iată ce trebuie să faci pentru a primi 750 de lei

sursa foto: gds.ro

Un nou ajutor de la stat, în acest an, ca măsură menită să vină în sprijinul familiilor vulnerabile. E vorba despre familiile cu venituri mai mici de 2.000 de lei și despre un ajutor sub forma unui card de energie pentru montarea repartitoarelor de căldură.

Din 15 aprilie 2024, conform Legii 428/2023, românii eligibili vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru a compensa cheltuielile legate de achiziționarea și instalarea de repartitoare în locuințe, potrivit bzi.ro. E vorba despre un sprijin financiar ce se acordă sub forma unor carduri de energie. Conform legii, acești bani sunt direcționați către persoanele vulnerabile din România, care au un venit mediu individual de sub 2.000 de lei. Cardurile de energie vor fi distribuite de Poșta Română. Termenul limită pentru această procedură este 31 decembrie 2024.

Importanța certificatului de validare

Acest card de energie ajută la acoperirea costurilor energetice, dar și la compensarea cheltuielilor aferente achiziției și montării sistemelor de repartizare a costurilor cu energia termică.

După ce a fost instalat repartitorul, beneficiarul va primi de la asociația de proprietari sau locatari un certificat de validare a achiziției și montajului, care atestă legalitatea procesului de instalare și cuprinde informații detaliate despre achiziția și montajul repartitorului.

Conform sursei citate, certificatul de validare este esențial în procesul de efectuare a plăților prin serviciul de mandat poștal, oferind o justificare documentată a cheltuielilor și a implementării sistemului de repartizare a costurilor cu energia termică.

Cardul poate fi utilizat atât pentru plata facturilor la utilități, cât și pentru achiziționarea de combustibili.

Cine poate beneficia de acești bani

Legea acordă sprijin pentru următoarele categorii de persoane și familii:

  • Pensionari cu vârsta de 60 de ani și peste, cu venituri lunare de până la 2.000 de lei, precum și pensionari cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă, având aceeași limită de venit;
  • Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri proprii lunare sub pragul de 2.000 de lei;
  • Familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, conform Legii nr. 277/2010;
  • Familiile și persoanele singure care primesc ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.

Un aspect important e de avut în vedere în acest context. Și anume că în situația în care o persoană îndeplinește criteriile pentru mai multe dintre aceste categorii, aceasta va putea primi sprijin doar pentru o singură categorie, la alegere.

Sunt și excepții de la acordarea acestui ajutor de 750 de lei. Persoanele fără domiciliu în România sau care nu pot dovedi rezidența conform legislației, precum și cele care execută pedepse privative de libertate sau beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial vor fi exceptate de acest sprijin financiar.

author avatar
Andrei Coman
714 afisari

1 COMENTARIU

  1. Un ajutor otravit, menit sa te faca sclavul firmelor care se ocupa cu citirea repartitoarelor. Asa-numitele repartitoare sunt de fapt nise ceva-uri care incearca sa estimeze cantitatea de caldura care trece prin calorifere, si o fac in mod eronat din mai multe motive tehnice. S-a constatat ca cei care si-au pus “repartitoare” au avut de plata facturi mai mari, atat din cauza unei estimari umflate fata de caldura reala data de calorifer, cat si de costurile semnificative ale citirii propriu-zise facute in fiecare luna. Refuzati repartitoarele pentru ca o sa platiti mai mult. Daca nu ma credeti, cautati pe net discutii ale celor care si-au montat si nu mai stiu cum sa scape de ele.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger