Un nou episod în deja supărătoarea problemă a gunoaielor din sectorul 1. La mai bine de o lună de la precedenta solicitare în acest sens, formulată de la vârful Primăriei Sectorului 1, se face o nouă cerere către Prefectura Capitalei, privind declararea stării de alertă în acest sector, din cauza gunoaielor neridicate.
În tot acest timp, în plină lună a lui Cuptor, locuitorii sectorului se întreabă când anume se va rezolva situația, mai ales că fiind cald, problema nu e deranjantă doar la nivel vizual, ci și olfactiv.
Armand: Firma de salubrizare continuă să nu-și facă treaba
”Firma de salubrizare continuă să nu-și facă treaba și continuă șantajul lăsând gunoiul în tot Sectorul 1 neridicat chiar dacă facturile sunt plătite și serviciul public delegat nu poate fi întrerupt – așa cum foarte clar spune legea salubrizării și regulamentul de salubrizare. Victimele? Noi toți. Gestul acestei societăți amintește de apucăturile Mafiei italiene privind criza deșeurilor și incapacitatea statului să se apere în fața fărădelegilor. Pentru că există un anumit contract între Primărie și societatea respectivă, contract de pe urmă căruia beneficiază mulți, mulți politicieni”, susține Clotilde Armand, într-un mesaj transmis miercuri seară, 21 iulie, pe pagina sa de Facebook.
Postarea primarului a venit la scurt timp după ce din direcția Primăriei Sectprului 1 s-a anunțat următorul lucru: ”Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 cere Prefecturii Municipiului București să declare starea de alertă pe o perioadă de 30 de zile, din cauza situației sanitare cauzată de necolectarea gunoiului de către Compania Romprest Service SA”.
Cum s-a ajuns la această decizie
Și că decizia în cauză a fost luată în baza unei analize de risc a stării actuale a Sectorului 1, ”fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 și a unei note privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1. Conform analizei, deșeurile municipale din Sectorul 1 nu sunt colectate de peste 20 zile, creând acumulări pe străzi, în special în zona centrală și din zonele cu tranzit intens”.
Totodată, din direcția Primăriei Sectorului 1 transmite că începând cu data de 27 iunie 2021 ”s-a constatat, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Locală Sector 1 și a numeroaselor sesizări primite de la cetățeni, că serviciul de salubrizare asigurat de compania Romprest Service SA nu mai funcționează pe raza Sectorului 1, aducându-se astfel atingere principiilor care reglementează acest serviciu public:
‒ protecția sănătății populației;
‒ responsabilitatea față de cetățeni;
‒ conservarea și protecția mediului înconjurător;
‒ asigurarea calității și continuității serviciului”.
În comunicarea făcută publică pe pagina de Facebook a instituției conduse de către Clotilde Armand se menționează, totodată, că Romprest Service SA a fost notificată de Primăria Sectorului 1 printr-o adresă datând din 16 iulie ca în termen de maxim 72 de ore de la primirea acesteia ”să își onoreze și să execute obligațiile contractului de delegare de salubrizare”, dar că ”acest lucru nu s-a întâmplat”. Se transmite, totodată, că ”Romprest Service SA continuă să nu își îndeplinească obligația de a ridica deșeurile provenite de pe raza administrativă a Sectorului 1 București”.
Vă amintim că o solicitare privind instituirea stării de alertă în sectorul 1 a fost adresată și la începutul lunii iunie, dar Prefectura nu a dat undă verde cererii.