Atenție, șoferi! Se schițează schimbări majore în privința poliței de asigurare pe care sunt obligați să o cumpere toți conducătorii auto din București și din țară. Una dintre cele două firme care controlează împreună mai bine de 70% din piață își îndrumă angajații să schimbe radical felul în care gestionează daunele, în detrimentul service-urilor. Reprezentanții acestora din urmă reacționează.
Euroins, al doilea mare vânzător de RCA din România după City Insurance, a decis să schimbe radical politica de gestionare a daunelor. Compania pune deja în practică mai multe propuneri venite dinspre Consiliul Concurenței, dar și din zona legislativă. Două note interne impun angajaților reguli complet noi în ceea ce privește gestionarea dosarelor de daună și relația cu unitățile service. Astfel că nu este exclus ca dat fiind faptul că Euroins este unul dintre marii actanți de pe piața RCA, ce are anual peste 100.000 de dosare de daună, acest tip de schimbare să se extindă, la un moment dat, la nivelul întregii piețe. Într-o astfel de situație, ar apărea două riscuri majore pentru șoferi. Primul este acela ca service-urile să nu mai repare în condiții optime automobilul sau să se îndrepte împotriva clientului pentru a își acoperi diferența de costuri, atunci când consideră că asigurătorul a făcut o evaluare incorectă. Celălalt, ar putea apărea în condițiile în care, dacă nu își vor impune poziția sau se demonstrează că interpretarea lor nu este conformă cu legea, firmele de asigurare să treacă la majorarea tarifelor RCA pentru a acoperi costurile impuse de service.
Concret, compania amintită le transmite angajaților următoarele:
Oferta de despăgubire se va transmite clienților numai în baza calculației în sistemul specializat DAT.
Despăgubirea pentru lipsa de folosință va fi calculată în funcție de prețul mediu al zilei de închiriere pentru categoria de automobil specificată.
Constatarea daunelor să se facă doar în centrele și agențiile Euroins.
În esență, măsurile luate de Euroins vin dintr-o discuție mult mai veche, începută imediat după apariția noii legi RCA. În timp, lipsa de acțiune a ASF, mai ales, a făcut ca aceste discuții să ia amploare și să se transforme în reale conflicte deschise. Atunci când s-a ridicat problema unor modificări legislative care să impună exact ceea ce impune Euroins prin notă internă, asociația service-urilor independente, ASSAI, dar și CONROM, o confederație care adună mai multe asociații și federații de consumatori, au reacționat, spunând nu doar că se încalcă drepturi conferite de lege service-urilor, dar și, dacă se va ajunge ca tarifele de reparație să fie limitate, cei care vor avea de suferit sunt chiar păgubiții, având în vedere fie faptul că le vor fi reparate mașinile cu piese neconforme fie acela că vor fi obligați să scoată bani din buzunar pentru a își repara automobilul în condiții bune, având în vedere că evaluările asigurătorilor nu vor mai acoperi costurile service-urilor.
De partea cealaltă, asigurătorii nu au avut o poziție comună, însă președintele BAAR, Mădălin Roșu, a afirmat că supravevaluarea daunelor este faptă penală, făcând trimitere către facturi umflate emise de service-uri.
Euroins este acuzat de practici ilegale și își nuanțează deciziile din notele interne: Euroins România nu a trimis niciodată niciun fel de instrucţiuni către angajaţi cu privire la constatarea daunelor, în sensul sugerat de mesajele service-urilor.
Totodată, între Euroins și un grup de service-uri care a avut o contribuție substanțială la modificările aduse noii legi RCA, în 2017 și care are o relație importantă de afaceri cu Euroins, a izbucnit o dispută. Pentru a rezolva acest conflict, plecat inclusiv de la o datorie de 700.000 de euro pe care Euroins ar avea-o către respectivul grup, au fost discuții, la Sofia, cu conducerea grupului Eurohold. Deși după aceste discuții conflictul părea că s-a închis, lucrurile s-au schimbat.
Eurohold a transmis grupului că nu își poate ține promisiunea pentru că service-ul nu a răspuns unei serii de întrebări transmise după întâlnire, iar grupul din România susține că nu a primit întrebările și, mai mult, a formulat o plângere la ASF. De asemenea, service-urile susțin exact ilegalitatea măsurilor luate de Euroins.
Redăm în continuare părți ale mesajului transmis ASF de către grupul de service-uri:
II. PRACTICI ABUZIVE ALE EUROINS DIN DATA DE 20.11.2019
Astfel, din informatiile de care dispunem, intelegem ca actionarul majoritar al societatii de asigurare EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A. (“EUROINS”) a transmis urmatoarele instructiuni exprese angajatilor EUROINS in data de 20 noiembrie 2019:
– sa nu se mai deplaseze sa efectueze constatarea daunelor la locul indicat de persoana pagubita;
– sa nu mai deconteze sumele datorate pentru repararea autovehiculelor avariate, ci sa limiteze tariful orar decontat de Euroins la 65 lei/ ora;
– sa nu mai recunoasca mandatul incredintat de persoana pagubita, respectiv contractele de mandat incheiate intre persoanele pagubite si mandatarii acestora, ci sa aplice exclusiv anumite prevederi din regulamentul intern al EUROINS;
– sa stabileasca o lista de discount-uri la piese in functie de anul de fabricatie al autovehiculului.
Ca dovada a afirmatiilor de mai sus, efectul acestei decizii s-a produs o zi mai tarziu (21.11.2019) cand am primit din partea EUROINS o notificare prin email (vedeti documentul intitulat IF25HYG) din care rezulta ca acest asigurator RCA a luat decizia sa efectueze constatarile daunelor doar in centrele de constatare ale EUROINS, refuzand sa mai efectueze vreo constatare in locatia indicata de persoana pagubita in care acesta din urma pune autovehiculul avariat la dispozitia asiguratorului RCA pentru constatarea avariilor la masinile nedeplasabile. Acesta notificare a fost primita de toate unitatile reparatoare la nivel national care nu au un contract cu societatea de asigurari.
EUROINS doreste ca inclusiv pentru vehiculele nedeplasabile sa nu se mai prezinte la constatare si sa trimita o platforma pentru a ridica autovehicolul avariat din service si a il transporta la centrul de daune al EUROINS. Or, autovehiculele nedeplasabile sunt acelea care nu pot circula in conditii de siguranta pe drumurile publice, in aceasta situatie fiind aproximativ 80% din masinile avariate (exemplu: autovehicule care prezinta avarii la sistemul de iluminare, directie, franare, oglinzi, etc).
Pe cale de consecinta, aproximativ 400 din cele 500 de persoane pagubite in accidente produse zilnic la nivel national se vor regasi in situatia impusa abuziv de EUROINS cu incalcarea si Legii nr. 132/2017 si Normei ASF nr. 20/2017, fiind obligate de EUROINS sa se prezinte la centrele de constatare ale asiguratorului sau sa le fie transportatat inutil autovehiculul din unitatea reparatoare la centrul de daune si inapoi.
Mai mult, notificarea EUROINS specifica faptul ca in aceste cazuri in care autovehiculul avariat este nedeplasabil va pune la dispozitie o autoplatforma pentru ca vehiculul sa fie prezentat la constatare intr-unul din centrele de constatare ale EUROINS. Ne punem intrebarea legitima, cum poate face Euroins acest lucru tinand faptul ca sunt sute de daune / zi , ca multi pagubiti locuiesc la zeci sau chiar sute de kilometri de centrele de dauna ale EUROINS (care sunt in orasele mari ale tarii)?
In prezent avem autovehicule care necesita constatarea daunelor de catre specialistii constatare daune din cadrul societatii de asigurari EUROINS, doar ca acestia refuza sa se deplaseze sa faca constatarile, actionand in mod abuziv conform celor de mai sus.
Nu este prima data cand EUROINS procedeaza de aceasta maniera. In urma cu aproximativ un an societatea de asigurari a procedat la fel, iar pentru o perioada de aproximativ o saptamana a format blocaje a mii de masini pe piata, fiind formulate numeroase reclamatii la ASF.
Datorita faptului ca la momentul respectiv ASF nu a aplicat sanctiuni, societatea de asigurari EUROINS a recidivat in sensul nerespectarii dispozitiilor legale referitoare la constatarea daunelor, astfel incat in prezent sunt blocate sute de masini in service-uri, iar pagubitii vor fi trimisi la ASF pentru a li se rezolva problemele.
Ca atare, in lipsa aplicarii unor sanctiuni ferme acestor asiguratori, conform dispozitiilor legale incidente, acestia se regasesc in situatia in care pot impune conditii proprii, in afara limitelor stabilite de normele de drept care instituie obligatii clare in sarcina lor, cu consecinta incalcarii drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor pagubite.
Din informatiile circulate in piata, se pare ca actionarul EUROINS a afirmat in cadrul unei sedinte ca de aceasta data nu va mai da inapoi indiferent de ce amenda va primi de la ASF. Aceste afirmatii sunt deosebit de grave si arata din pacate o autoritate slabita care incepe sa scape de sub control situatia datorita lipsei sanctiunilor energice care trebuiau aplicate punctual pentru fiecare incalcare. Nefiind aplicate sanctiunile prevazute de lege acestor asiguratori, care sa sanctioneze in mod prompt si dur practicile abuzive ale acestora, acestia acum nu mai au niciun respect si teama de ASF, procedand dupa propriile convingeri, cu incalcarea drepturilor persoanelor pagubite.
De asemenea, se pare ca actionarul EUROINS a mai afirmat ca incepand cu data de 01.12.2019 va achita doar 65 de lei ora de manopera, iar piesele de schimb vor fi achitate la nivelul preturilor de piese After Market ( Made in Taiwan ) adica aproape cu 50% mai mici decat pretul unei piese originale. In mod evident, asemenea preturi nu sunt sustenabile.
ASF este obligata sa ia masuri urgente pentru rezolvarea acestor probleme, fara amanare, si atragem atentia ca trebuie sa actionati in cel mai scurt timp posibil, fara sa asteptati termenul legal in care aveti obligatia legala sa solutionati petitiile (30 zile), avand in vedere ca intr-un interval de 30 de zile peste 20.000 de pagubiti la nivel national vor fi pusi in situatia in care nu isi vor mai putea repara masinile avariate in cel mai scurt timp.
III. DISPOZITII LEGALE INCALCATE DE EUROINS
Conform art. 14 alineat (3) din Legea 132/2017 „valoarea reparaţiei se stabileşte folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condiţiile legii în care unitatea reparatoare auto îşi poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afişată”
Conform art. 24 alineat (1) din Norma 20/2017 „In cazul daunelor la vehicule despagubirea are in vedere acoperirea costurilor privind: a) readucerea la starea anterioara producerii accidentului”
Conform art. 24 alineat (4) din Norma 20/2017 „Evaluarea costului prevazut la alin. (1) lit. a) contine costul reparatiilor partilor componente sau pieselor avariate sau costul de inlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare si montare aferente reparatiilor si inlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul”
Conform art. 18 alineat (4) din Norma ASF nr. 20/2017 „asigurătorul RCA efectuează constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data avizării sau la o dată ulterioară convenită de către părţi, iar conform alineat (5) Obligaţia prevăzută la alin. (4) poate fi invocată de către persoana prejudiciată numai în condiţiile în care aceasta permite accesul asigurătorului RCA la bunul avariat şi asigură condiţiile necesare în vederea efectuării constatării.
Astfel, din analiza dispozitiilor legale rezulta ca asiguratorul RCA (in cazul de fata EUROINS) este obligat sa efectueze constatarea daunelor in locul in care persoana pagubita pune la dispozitie autovehiculul avariat conform prevederilor mai sus mentionate, fara a conditiona natura daunei si nici intinderea acesteia (legea nu face distinctie intre vehicule deplasabile si nedeplasabile).
Mai mult decat atat, nu exista niciun temei legal care sa permita EUROINS sa impuna ridicarea bunului avariat cu autoplatforma pentru a duce autovehiculul la punctul de constatare al asiguratorului RCA.
In acest sens va punem in vedere costurile si implicatiile pe care le-ar genera o asemenea abordare din partea EUROINS, care afecteaza inclusiv accesul persoanelor pagubite la reparatiile la care are dreptul conform legii, si va rugam sa aveti in vedere urmatoarele:
Conform Art. 11 alineat 2) lit. f) din Legea 132/2017, cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.
Din dispozitia legala de mai sus rezulta faptul ca asiguratorul RCA plateste un singur transport pagubitului cu exceptia cazului cand asiguratorul suporta transportul, ceea ce ar face ca:
1. Pagubitul va fi obligat sa achite din propriile resurse financiare costul transportului auto avariat de la centrul de daune EUROINS la unitatea reparatoare aleasa in cazul in care este nedeplasabila din cauza starii tehnice, acesta fiind un criteriu care nu include si vehiculele care nu se mai pot deplasa prin mijloace proprii.
2. Chiar daca EUROINS ar alege sa achite intregul cost acesta ar duce la zeci de milioane de euro anual platiti inutil firmelor de tractare. Tot consumatorul va plati si aceste costuri inutile? Aceasta decizie indica absurdul unei proceduri impusa de EUROINS, ilegala si contra intereselor persoanelor pagubite care se vad obligate sa piarda timp, nervi si sa fie supuse unor riscuri cum ar fi spre exemplu posibilitatea ca la incarcarea/descarcarea autovehiculului avariat pe aceste platforme sa se produca alte avarii ale acestuia, iar societatea care presteaza serviciul de transport sa nu aiba asigurari pentru acoperirea eventualelor prejudicii suplimentare ale autovehiculului avariat la incarcare, descarcare, pe timpul deplasarii, etc.
Este imposibila evaluarea de catre EUROINS a peste 150 de daune/zi doar la nivel de Bucuresti, mai ales daca autovehiculele avariate vor fi transportate pe autoplatforma asa cum a comunicat societatea de asigurari ca se va proceda.
Totodata, va rugam sa va imaginati cum poate un pagubit care a fost implicat intr-un accident si care a dus masina la unitatea reparatoare aleasa conform legii, nemaiputand circula cu aceasta mai ales pe o vreme ploioasa, cu zapada sau inghet cum va fi in urmatoarele luni! Acesta va trebui sa lase masina la unitatea reparatoare, sa avizeze asiguratorul RCA al vinovatului de producerea accidentului, dupa care sa astepte ziua in care va fi sunat de personalul Euroins pentru efectuarea constatarii si va trebui sa revina in unitatea reparatoare, sa astepte ore intregi pana cand va veni platforma trimisa de EUROINS, sa mearga impreuna cu conducatorul auto al platformei la centrul de constatare daune al societatii Euroins alocand 4 – 5 ore cu traficul din Bucuresti, adica va trebui sa se invoiasca o zi intreaga de la serviciu pentru rezolvarea acestei probleme care nu a fost produsa din culpa sa.
Mai mult, ce se va intampla daca autoplatforma cu care este transportat vehiculul avariat este implicata intr-un eveniment rutier, iar in urma acestuia este avariat suplimentar autovehiculul persoanei pagubite? Cine va plati despagubirea? Independent de incalcarea legii, dovedita mai sus, ne intrebam ce algoritm a fost luat in calcul atunci cand s-a luat aceasta decizie de aducere a sute de masini avariate zilnic pe platforme la centrele de constatare EUROINS? Inevitabil se va ajunge in situatia din urma cu un an cand datorita acelorasi probleme constatarea daunelor se efectua cu intarzieri de peste 30 de zile.