AcasăNewsSe anunță începerea campaniei de vaccinare antigripală gratuită

Se anunță începerea campaniei de vaccinare antigripală gratuită

Se dă startul campaniei de vaccinare antigripală gratuită, din sezonul epidemic 2019-2020, din câte a anunțat luni Ministerul Sănătății.

Instituția condusă de Sorina Pintea transmite că s-au cumpărat cu aproape 200.000 de doze mai mult față de anul trecut, în ideea de a se putea asigura vaccinarea unui număr cât mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire, ajungându-se la 1.500.000 doze de vaccin gripal. Primele 50.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns deja în țară, fiind folosite pentru imunizarea personalului medical. „Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide (…)”, conform MS.

Ministerul anunță și faptul că din a doua parte a lunii octombrie vor fi distribuite și celelalte doze de vaccin, astfel încât să înceapă și vaccinarea în cadrul cabinetelor medicilor de familie.

Daniel Baluta
author avatar
Andrei Coman
156 afisari

Ultimele știri

După un an de scumpiri, românii mai primesc o lovitură! Ce prețuri vor crește de la 1 ianuarie 2026

Anul 2026 va aduce o serie de scumpiri începând cu 1 ianuarie, în urma măsurilor fiscale și a majorărilor de taxe și impozite adoptate...

Donald Trump îi elogiază pe români în faţa premierului maghiar: „Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”

Președintele american Donald Trump a vorbit, vineri, despre decizia Administraţiei americane de a reduce numărul militarilor din trupele NATO de la baza Mihail Kogălniceanu...
spot_img