Cauta

SE AMÂNĂ testul POLIGRAF după 9 ore de audiere la DIICOT

Procurorii DIICOT reiau vineri cercetările la casa din Caracal unde Gheorghe Dincă le-ar fi ucis pe cele două adolescente, urmând să îl ducă și pe acesta la fața locului, testul poligraf de la sediul IGPR fiind amânat pentru o dată ulterioară.

Potrivit surselor citate, Gheorghe Dincă a fost audiat din nou în noaptea de joi spre vineri de către procurorii DIICOT, structura centrală, cei care au preluat ancheta, bărbatul menținându-și declarațiile anterioare, în care a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete. Surse judiciare au declarat pentru că testul poligraf la care Gheroghe Dincă ar fi trebuit să fie supus vineri a fost amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, a fost dus, joi, timp de o oră și jumătate, la sediul Institutului Național de Medicină Legală (IML). Surse judiciare au declarat că Gheorghe Dincă a fost verificat medical de către angajații IML, urmând ca expertiza psihiatrică să fie făcută săptămâna viitoare.

Bărbatul a fost huiduit, joi dimineață, de către mai multe persoane prezente la sediul Institutului Național de Medicină Legală pentru diferite cazuri, fiind recunoscut de către aceștia în momentul transferului într-un alt corp de clădire din cadrul instituției.

Dincă a ajuns, miercuri, la Spitalul Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor și al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori. Bărbatul susține că, atunci când anchetatorii au decins la locuința lui pentru percheziții, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat.

Reconstituirea la casa de la Carcal va fi reluată vineri, după ce acesta a primit îngrijirile medicale. Bărbatul și-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei.

Ultimele stiri

  • Puterea ritualurilor zilnice: Cum obiceiurile simple pot transforma sănătatea ta mentală și fizică
  • Operațiunile militare din Orientul Mijlociu: „Nunta Roșie” și „Narnia”
  • Cum a pierdut CFR SA șina de sub roți. 120 km de cale ferată, dată ilegal de justiție unei firme private
  • Stalin pe Coasta de Azur
  • Plantele Care Vindecă Mintea: 7 Remedii Naturale Pentru Echilibru Emoțional
  • A fost semnat Memorandumul de Înțelegere între JP Srbijagas și SNTGN Transgaz SA – FOTO
  • „Conștient, nu dependent” – Fundația Dan Voiculescu a lansat campania națională antidrog la Școala Gimnazială Nr. 206 din București
  • Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaților din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare
  • BNS intră în stare de alertă față de măsurile Guvernului privind angajații din sectorul public: „La aproape 15 ani de la reforma toxică promovată în 2011 de Guvernul Boc…”
  • „40 de întrebări”-te duci la Rifai om, pleci meme pe TikTok
  • Exit mobile version