Se întâmplă de multe ori în perioada minivacanțelor, că e vorba de sărbătorile de iarnă sau nu, ca traficul rutier pe acest drum național să se intensifice, așa că aglomerația de pe DN1 a ajuns să fie considerată deja „tradițională”. Șoferii ale căror planuri de călătorie includ Valea Prahovei dau adesea „testul răbdării” în drumul spre stațiunile montane, dar și la întoarcerea către casă. Și cum luni pentru mulți se cam încheie vacanța din perioada Revelionului, petrecută la munte, valorile de trafic pe DN 1 au început să crească.
Cele mai recente informații venite luni, 2 ianuarie, de la Centrul Infotrafic indică faptul că au început să crească valorile de trafic pe DN 1 Ploiești – Braşov. Deja se circulă în coloană în zona localităților Bușteni și Comarnic.
Ce anunță Centrul Infotrafic. Unde s-au format coloane de mașini
Astfel, luni, la ora 11.30, sursa citată a comunicat faptul că „valorile de trafic au început să se intensifice pe DN 1 Ploiești – Braşov, iar situația traficului se prezintă astfel:
– Centura de Vest a Mun. Ploiesti, trafic normal, fără precipitații, carosabil umed, temperaturi pozitive;
– Cornu (zona sensului giratoriu), trafic normal, fără precipitații, carosabil umed, temperaturi pozitive;
– Comarnic, coloană în mișcare de la km 105+500 pana la km 107 pe sensul de mers către Brașov și de la km 109 pana la km 107 pe sensul de mers către capitală, fără precipitații, carosabil umed, temperaturi pozitive;
– Sinaia, trafic normal, fără precipitații, carosabil umed, temperaturi pozitive;
– Bușteni, coloană în mișcare de la km 130 până la km 131 pe sensul către Brașov și de la km 134+800 pana la km 131 pe sensul către București, fără precipitații, carosabil umed, temperaturi pozitive.”
Recomandări pentru șoferi
Și nu sunt singurele vești ce au venit luni, 2 ianuarie, de la Centrul Infotrafic, detalii ce se pot dovedi a fi utile pentru conducătorii auto care au drum pe DN1 în prima zi a acestei săptămâni.
Conform sursei menționate, în județul Brașov, începând cu ora 11:20, „pentru a asigura fluența traficului, a fost luată măsura devierii (nivel de recomandare) circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti”.
De asemenea, s-a anunțat că, începând cu aceeași oră se aplică şi devierea – tot la nivel de recomandare – de pe DN73A Râșnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti pe autostrada A1.
Ce sfaturi au polițiștii pentru șoferi, pentru a se evita producerea de incidente rutiere? „Pentru reducerea riscului de implicare în accidente rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare și să semnalizeze din timp această intenție” – recomandă polițiștii.
As dori ca cei care au fost „sa petreaca sarbatorile de iarna” in judetul Brasov, sa ajunga in Bucuresti cam pe data de 14 ianuarie… Sau prin februarie. Pana atunci sa faca de garda pe sosea.