AcasăNewsSe află taberele din PNL, înaintea Congresului. Pe cine susțin Raluca Turcan...

Se află taberele din PNL, înaintea Congresului. Pe cine susțin Raluca Turcan și Violeta Alexandru – șefa PNL București

Se află taberele din PNL, înaintea Congresului. Pe cine susțin Raluca Turcan și Violeta Alexandru - șefa PNL București (sursa foto: Facebook)

A început să se afle și public cum anume arată taberele în cadrul PNL-ului, înaintea Congresului din septembrie.

După ce Florin Cîțu și-a comunicat public intenția de a intra în cursa pentru șefia Partidului Național Liberal, nu oricum, ci flancat de mai multe nume cunoscute din cadrul formațiunii politice, câteva voci din cadrul PNL-ului au anunțat deja de partea cărui aspirant la prima funcție în cadrul partidului se situează.

(sursa foto: Facebook/Raluca Turcan)

Printre primele a fost șefa PNL București, Violeta Alexandru. Fostul ministru al Muncii și-a făcut publică susținerea pentru Ludovic Orban, actualul președinte al formațiunii și, totodată, primul candidat care a anunțat, de ceve vreme deja, că are în plan să lupte pentru un nou mandat în fruntea PNL. ”Eu nu mi-aș face un proiect politic cu oameni care, de la momentul în care aveau nevoie de sprijin politic și până ieri, fără să li se fi cerut, se gudurau până la exagerare prin tot felul de promisiuni de loialitate. Un asemenea proiect nu durează niciodată. Marile idei și programe se pun în practică prin oameni.

Dincolo de wow, contează seriozitatea, liberalismul practicat, nu declarat și tăria de a te uita, în primul rând, la cum poți face bine pentru oameni, punându-te pe tine pe planul doi. Aceste lucruri se văd pentru cine vrea să vadă”, a anunțat, între altele, Violeta Alexandru, duminică după-amiază, prin intermediul paginii sale de Facebook.

Violeta Alexandru: Este o opțiune asumată, eu făcând parte din generația contracandidatului Cîțu

(sursa foto: Facebook/Violeta Alexandru)

Șefa PNL București a explicat, în câteva fraze, ce anume a făcut-o să se așeze în tabăra actualului lider PNL înaintea Congresului programat pentru 25 septembrie. ”Votez Ludovic Orban la congresul din toamnă al PNL, cel care s-a opus (singurul, într-o sală plină de USLiști) împrietenirii cu PSD din respect pentru alegătorii de dreapta și care a suferit politic pentru verticalitatea lui. Cel care a dus PNL la guvernare căci altminteri ne uitam de peste gard și ne gândeam cum ar fi dacă. Este o opțiune asumată, eu făcând parte din generația contracandidatului Cîțu.

Știu bine că Ludovic Orban înțelege schimbările din partid și din societate, inclusiv mesajul de îmbinare a experienței cu noi perspective, mesajul de respect pentru cei care au tras pentru partid și pentru România în cele mai grele momente, atunci când partidul decăzuse cu noutatea și prospețimea. Aceste lucruri îl vor duce la victorie în toamnă”, susține Alexandru.

Raluca Turcan: Sper să fie o competiție politică fair-play

Pe de altă parte, actualul ministru al Muncii din Guvernul Cîțu, Raluca Turcan, a transmis public faptul că îl susține pe acesta din urmă în cursa pentru șefia PNL. De altfel, liberala s-a și numărat printre membrii PNL-ului care au ieșit alături de Florin Cîțu, duminică, 30 mai, când acesta și-a comunicat intenția de a se înscrie în lupta pentru prima funcție în cadrul principalei formațiuni din cadrul Coaliției de guvernare.

”Este nevoie de curaj în acțiunea politică pentru a produce o schimbare de substanță în România și de aceea am decis să îl susțin pe Florin Cîţu în competiția pentru conducerea Partidului Național Liberal.

Sper să fie o competiție politică fair-play, cu o dezbatere centrată pe proiecte iar, în final, să fim uniți, toți membrii PNL, în jurul direcției înainte pe care o decidem la Congres”, a scris Turcan, în ultima zi a săptămânii trecute, pe pagina personală de pe aceeași rețea de socializare.

Ministrul Muncii nu a pierdut ocazia să aducă în discuție aspecte ce țin de guvernare. ”Îi doresc succes lui Florin Cîțu și îl asigur de sprijinul meu, iar colegilor mei, din partid și de la guvernare, le doresc și ne doresc curaj, să facem ceea ce românii așteaptă de la noi.
Niciodată în ultimii 30 de ani , PNL nu a fost într-o poziție mai bună să schimbe România. Avem două trimestre de creștere economică, după o criză majoră de sănătate și economică, pe care încă nu am depășit-o complet. Avem banii europeni din PNRR și un cadru de reforme pe care le-am început și pe care, dacă găsim curaj să le ducem la capăt, am schimba țara în bine, așa cum nu a fost vreodată posibil în 30 de ani. Avem parteneriatul cu președintele Iohannis și toată susținerea de la nivelul Uniunii Europene.

Un real exercițiu democratic intern va da PNL energia si forța necesare pentru a duce la bun sfârșit reformele așteptate de români!”, a mai susținut Raluca Turcan.

Florin Roman: Va fi o competiție în care lupta se dă între trecut și viitor

Și deputatul Florin Roman – cel care, zilele trecute, îl criticase pe Ludovic Orban că ”furase startul” anunțându-și intenția de a candida pentru un nou mandat (VEZI AICI) – a dat un semnal destul de clar în privința asupra opțiunii sale la viitorul Congres PNL. Și anume a fpcut referire la ”încrederea” cu care se uită la ”viitorul PNL și la Florin Cîțu”.

Totul, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, pe care îl redăm, integral, în cele ce urmează:

”Vom avea competiție în PNL, iar asta e un lucru bun. Chiar dacă cineva și-ar fi dorit sa fie candidat unic. Sindromul Ceaușescu mai bântuie încă și ultimii mohicani, ai unei generații de politicieni fără scrupule!

Va fi o competiție în care lupta se dă între trecut și viitor, între dezamăgire și speranță. Pentru că va fi o luptă! Pe care nu și-au dorit-o liberalii ce iubesc cu adevărat partidul, ci cei care vorbesc public de democrație, apoi pun mâna pe telefon și își amenință colegii. Lucrurile sunt simple: până și retrograzii din PSD s-au lepădat de Năstase și Dragnea. Iar PNL are nevoie de un suflu nou în 2024!

Cât despre suferințe și trădări vom avea timp sa mai vorbim. În interiorul partidului! La fel și despre costurile unor blaturi personale, care au dat câștig de cauza doar unor liberali, ce se dau azi victime și îndrăznesc sa vorbească in numele întregului PNL. În timp ce își puneau țuțerii in funcții și ii păstrau de pesediști și aldisti, în opoziție…dar la guvernare! În timp ce dădeau orice la noii parteneri de guvernare, pentru a scapa de liberali cu încredere, ca fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. În timp ce primarii erau trădați, prin cedarea tuturor asilor din structura guvernului, necesari în dezvoltare locală.

Un PNL fără oameni ca Emil Boc, Gheorghe Flutur, Ilie Bolojan, Rareș Bogdan, Dan Motreanu, președinți de CJ sau primari, si mulți alții, liberali de rând care nu s-au înclinat in fata PSD este ca un PNL fără aer. Așa că, cel puțin eu, mă uit cu încredere la viitorul PNL și la Florin Cîțu! Doamne ajută!

author avatar
Cristina Stefan
334 afisari

2 COMENTARII

  1. & La PNL ,,Omul care ne trebuie” ,al lui
    Manole Marcus, Ion Băieșu, Gheorghe Teban , Ion Pal, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger