Scrisoarea lamentaţiilor, de Ion Caramitru

După protestele angajaţilor TNB împotriva reducerilor bugetelor, ministrul Culturii a anunţat că va face un control la Teatrul Naţional. Până aici nimic anormal, numai că hodoronc-tronc, Ion Caramitru, printre cei mai prosperi actori din România, trimite o “scrisoare deschisă”, destul de confuză altminteri, unde se vaită că este „linşat mediatic”. Păi cum  maestre –manager, e supărare mare că statul vrea să ştie unde se duc subvenţiile, aşa mici cum sunt. Sau că discrepanţele enorme  între onorariile actorilor, aşa talentanţi cum sunt, şi personalul tehnic reprezintă taman buba instituţiei pe care o conduceţi ?

„Mă adresez pe această cale oamenilor-în general, spectatorilor-în special, prietenilor şi celor care nu-mi sunt prieteni”, îşi începe Caramitru epistola în care ne aminteşte cum, la debutul său, regizorul Sică Alexandrescu i-a spus că „cine are talent are  şi mulţi duşmani” şi i-a dorit „câţi mai mulţi duşmani”. “Pot să-i spun maestrului meu că urarea s-a îndeplinit. Am destui duşmani în teatru, şi în Parlament şi în Guvern şi chiar pe stradă (…) De aici până la linşajul mediatic pe care îl trăiesc, e doar un pas. Trebuie să mă apăr, să dovedesc, să mă dezbrac în faţa lumii, pentru a arăta unde mă doare şi ce am de gând să fac. Cum era în comunism”. Dacă Ion Caramitru a scris textul ăsta infantil e nasol, oricum mai precizează că “în 2011, tot la iniţiativa Ministerului Culturii s-a trimis un control, chitit să mă compromită, în legătură cu UNITER”, între 2015 şi 2017, a fost “controlat în toate ipostazele de funcţionar public, de binecunoscutul organism ANI”, iar acum „se pregăteşte pentru o a treia încercare” pentru că „acuzele curg torenţial” şi „sunt deja un infractor”. În loc de poliloghia asta, nu era mai frumos ca directorul TNB să nu mai pozeze în victimă,  să aibă puţină onestitate intelectuală, să pună actele pe masă şi să nu mai acuze “delaţiuni şi neadevăruri venite de la câţiva colegi lipsiţi de scrupule”. Dacă e aşa, de ce nu propune o reformă adevărată a teatrelor, instituţii care fără subvenţionarea statului s-ar închide rapid. Situaţia de la TNB ţine de proasta administraţie, cu actori angajaţi pe viaţă, bine plătiţi (deşi mulţi prestează mai mult în afara lui) din banii noştri (însuşi directorul are o declaraţie de avere lungă cât o zi de post) care acum se vaită că personalul auxiliar are lefuri mici,  spectacolele sunt afectate, bugetul e de vină, se impun proteste etc. Super management, maestre Caramitru !