AcasăNewsȘcoala online, soluția de compromis în sistemul de educație. Recomandările specialiștilor

Școala online, soluția de compromis în sistemul de educație. Recomandările specialiștilor

În această perioadă în care cursurile „față în față” sunt suspendate în foarte multe unități școlare din țară, soluția promovată de către Ministerul Educației  a fost trecerea la școala online.

Acest gen de activitate trebuie să fie diferențiat pe grupe de vârste, spun reprezentanți ai organizației „Salvați copii”.

De asemenea, și psihologii dar și reprezentanții  Inspectoratului Școlar București susțin punctele de vedere ale specialiștilor de la organizația amintită. Cu toții au venit cu recomandări pentru pentru ca procesul de educaţie să se desfăşoare eficient.

Elevii vor ca orele de curs să se scurteze

Andrei Ţucan, elev în clasa a III-a, recunoaşte că îi este din ce în ce mai greu să participe la ore, de acasă

„Acasă nu pot, deloc! Când sunt la mami la muncă reuşesc mai bine să mă concentrez, dar nici chiar aşa de bine pentru că am un coleg care mereu îşi lasă microfonul pornit. Intru online, îmi ia vreo 5 minute să-mi găsesc doar caietele. Uneori uit ce trebuie să scriu. Când mor de foame, atunci îmi închid camera şi mă duc în bucătărie să-mi iau ceva de mâncare. Sau mă mai duc în dormitor când nu mai am baterie la telefon”, povesteşte Andrei.

Recomandările psihologilor

Psihologii spun că părinții nu trebuie să își facă griji dacă observă că micuții iau pauze în timpul orelor online.

„Aş propune ca pentru clasele I-IV să nu fie perioade mai lungi de 30 de minute, fără pauză de 10 minute, chiar un sfert de oră. Pauza însemnând să se ridice din faţa ecranului, să privească pe geam, să bea o gură de apă, să se mişte prin casă”, spune Mihaela Dinu psiholog la organizația „Salvaţi Copiii”.

„Dacă vorbim de copiii mai mari, din ciclul liceal, atunci pot fi 50 de minute de activitate. Având în vedere că ecranul în această perioadă nu mai are doar funcţia aceea ludică, ci începe să capete din funcţia cognitivă, cea de învăţare, atunci puterea de concentrare scade”, spune Mihaela Dinu, psiholog la organizația „Salvaţi Copiii”.

IS București susține propunerile reprezentanților „Salvați copiii”

Reprezentanţii Inspectoratului Școlar București recomandă ca orele online să se micșoreze ca durată de timp.

Potrivit acestora puterea de concentrare a copiilor scade foarte mult după aproximativ 30 de minute, ceea ce presupune ca după acest timp să se ia o pauză de 15 minute.

„La nivelul unităților de învățământ se iau deciziile temporare de modificare a timpului alocat unei ore. Recomandarea noastră a fost sa se micșoreze ora de curs în online”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Liliana Toderiuc.

 

author avatar
Eli Dan Davidescu
103 afisari

1 COMENTARIU

  1. Asta cu scoala on lain i ca diferenta intre a iesi in parc sa te plimbi si de a intra in parc pe tableta…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger