AcasăNewsSchimbări la legea alocațiilor pentru copii. Părinții vor primi mai mulți bani

Schimbări la legea alocațiilor pentru copii. Părinții vor primi mai mulți bani

alocatiiSchimbări la legea alocațiilor pentru copii. Părinții vor primi mai mulți bani

Se anunță schimbări la Legea alocaţiilor pentru copii, venite în avantajul acestora, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Senat.

Noutatea este că părinții ar putea beneficia de mai mulți bani la nașterea unui copil, după ce mai mulți parlamentari au propus ca dreptul la alocația de stat pentru cei mici să fie stabilit chiar din ziua în care se naște copilul, nu din luna următoare, ca acum.

Alocația pentru copii, stabilită din ziua nașterii

În prezent, legea prevede că „dreptul la alocația de stat pentru copii se stabilește începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii”.

În expunerea de motive, inițiatorii spun că această măsura este necesară, pentru că „în realitate, părinţii primesc alocaţia de stat pentru copii la distanţă de două sau trei luni de la naşterea copiilor, deci cu o întârziere justificată doar de birocraţia excesivă a statului, birocraţie care izvorăşte de această dată din lege (…), care menţionează în prezent că alocaţia se stabileşte începând cu luna ulterioară naşterii, iar plata se face luna ulterioară depunerii cererii”.

În prezent, alocațiile de stat pentru copii sunt în valoare de:

  • 630 de lei – pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);
  • 255 de lei – pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);
  • 630 de lei – pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani.

Vă reamintim, în 2021, Guvernul a anunțat indexarea anuală a alocațiilor copiilor cu rata inflației, începând cu 2023.

author avatar
Andreea Vlad
298 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger