Cauta

Schema prin care maşinile românilor dispar din parcări. Cum se fură direct cu platforma

Schema prin care maşinile românilor dispar din parcări.

(sursa foto: oradesibiu.ro)

Un bărbat de 28 de ani a inovat o schemă prin care ar fi furat trei maşini din Bucureşti.

El ar fi a convins conducătorii unor autoplatforme să ridice trei maşini parcate în Capitală, iar poliţiştii au stabilit că principalul suspect intenţiona să valorifice autoturismele la centre de dezmembrări.

Cum funcţiona furtul cu platforma?

Anchetatorii au stabilit că în perioada iunie – august 2023 au fost înregistrate trei plângeri penale, prin care victimele, două dintre ele fiind administratori a două societăţi comerciale, reclamau furtul a trei autovehicule, toate parcate la trei adrese diferite din Sectorul 2.

“În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a conturat ipoteza că toate faptele ar fi fost comise de către un tânăr, în vârstă de 28 de ani.

Probatoriul administrat a relevat faptul că bănuitul, cu intenţie, ar fi determinat în zilele de 4 iunie 2023, 17 iulie 2023 şi 6 august 2023, conducătorii a trei auto-platforme să sustragă cele trei maşini, pe care le-ar fi valorificat la diferite centre de dezmembrări, din Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa”, au precizat poliţiştii.

Suspectul, plasat sub control judiciar

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că poliţiştii au reţinut un bărbat de 28 de ani pentru instigare la furt calificat şi înşelăciune în formă continuată.

Principalul suspect este cercetat sub control judiciar. De asemenea, două dintre autoturismele furate au fost depistate şi predate proprietarilor.

Anchetatorii continuă cercetările în acest caz.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Fiorentina, la “adăpost” sub protecția poliției!
  • Zelenski s-a trezit la realitate
  • Exit mobile version