A fost scandal în toată regula, cu scene desprinse parcă dintr-un film de acțiune, doar că totul s-a întâmplat nu pe un platou de filmare, ci chiar pe o plajă din Costinești.
Două patrule mixte – formate din polițiști și jandarmi – au intervenit marți după-amiază pe plaja din Costinești. Totul după ce oamenii legii au fost sesizați că doi tineri ar fi fost bătuți de șase persoane puse pe harță. Doar că la sosirea forțelor de ordine aceștia au reacționat violent, având un comportament recalcitrant și agresiv față de polițiști și jandarmi. Astfel că întregul incident a degenerat.
Europol: Câțiva smardoi au început să își care reciproc pumni și picioare
Imagini cu momentele violente de la încăierare au fost postate pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol, care reprezintă polițiștii.
„Câțiva smardoi s-au simțit prinși în aglomerația de pe faleza din Costinești și au început să își care reciproc pumni și picioare. În apropiere erau două patrule de poliție a căror prezență a fost solicitată de larma turiștilor.
Doar că, în stilul specific românesc, cei care se luaseră la bătaie au uitat brusc de conflictul dintre ei și și-au îndreptat atenția asupra polițiștilor și jandarmilor.
De la lovituri corp la corp și până la înjurături cu trimiteri către origini sau morți, pe cei implicați în conflict, aflați într-o stare avansată de ebrietate îi veți vedea mâine la televizor spunând că sunt victime.
Se poate observa că înregistrarea este realizată după începerea conflictului în condițiile în care deja se folosise aparat-ul iritant lacrimogen, iar unul dintre jandarmi avea uniformă sfâșiată”, au precizat reprezentanții Sindicatului Europol, în dreptul imaginilor.
Prima reacție de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanţa
Reacționând ca urmare a incidentului care a avut loc pe plaja din Costinești, Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța a transmis că se vor „examina atent imaginile”.
„În timpul intervenției în stațiunea Costinești, jandarmii s-au confruntat cu situații tensionate, în care au fost expuși la comportamente agresive și injurii repetate din partea persoanelor implicate în conflict.
Menționăm faptul că Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța va examina atent imaginile pentru a evalua modul în care s-a acționat și va lua măsuri de verificare a tuturor aspectelor legate de modul de intervenție.
În situația în care vor fi constatate abateri de la normele legale, acestea vor fi supuse sancțiunilor prevăzute de regulamentele militare.“, a transmis Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, conform replicaonline.ro.
Ce a anunțat IPJ Constanța
Incidentul de la Costinești a fost urmat și de o reacție de la nivelul IPJ Constanța. Conform instituției, șase persoane au intrat în vizorul oamenilor legii. În cazul de față s-a deschis un dosar penal și se fac cercetări pentru ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
„La data de 15 august a.c., în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de doi bărbați, de 19 ani, respectiv 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresați fizic, de mai multe persoane necunoscute.
Către zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, care au identificat persoanele bănuite, respectiv 6 bărbați.
Aceștia au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic față de polițiști și jandarmi, cărora le-au adresat și acte de amenințare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției stațiunii Costinești.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice” – a transmis IPJ Constanța, conform ctnews.ro.