Imagini incredibile au fost surprinse într-o sală de clasă de la o unitate de învățământ din județul Constanța.
Incidentul, unul grav, a avut loc la doar câteva zile de la începerea noului an școlar. Doi elevi – o fată și un băiat – au lăsat deoparte vorbele și au trecut la bătaie. Totul s-a întâmplat sub privirile colegilor lor, care n-au părut să se grăbească să intervină să-i despartă.
Protagoniștii scandalului au fost o fată și un băiat care și-au împărțit palme și picioare și au aruncat cu obiecte unul în altul, potrivit replicaonline.ro. S-a întâmplat într-o sală de clasă de la școala din Cumpăna, județul Constanța. Sală de clasă care a fost transformată într-un adevărat ring de lupte, după ce doi elevi s-au luat la bătaie, într-o pauză.
Incidentul a avut loc sub privirile celorlalți colegi din clasă, fiind filmat. Din câte se poate auzi în înregistrarea făcută publică de publicația locală, unii dintre elevii care asistă la incident par să se amuze de situație.
Până la acest moment nu se știe ce ar fi putut declanșa conflictul dintre cei doi elevi. Deocamdată nici Inspectoratul Școlar Județean și nici conducerea unității de învățământ nu au reacționat public pe marginea acestui incident.
Sursa video: replicaonline.ro