AcasăNewsUPDATE. S-au dat amenzi după apariția imaginilor șocante din spitalul din Corabia,...

UPDATE. S-au dat amenzi după apariția imaginilor șocante din spitalul din Corabia, cu bătrânul în genunchi pe holuri! Ce reacție a putut avea ministrul Vlad Voiculescu VIDEO

Scene cutremurătoare surprinse pe holurile Spitalului din Corabia. Reacția ministrului Sănătății după apariția imaginilor - VIDEO (sursa foto: captură video/Facebook)

Mai multe cadre despre care persoana care le-a filmat a anunțat că au fost surprinse în sala de așteptare a Spitalului Orășenesc din Corabia au stârnit un val de reacții negative în rândul opiniei publice, începând de duminică seară, când imaginile s-au viralizat pe internet.

UPDATE: Ministerul Sănătății anunță că reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt au încheiat verificarea la Spitalul Orășenesc din Corabia și că s-au dat amenzi. Mai exact, medicul de gardă a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 6000 lei, <<în conformitate cu HG 857/2011, art. 26 litera b “refuzul acordării asistenței medicale de urgență unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU”>>.

Totodată, o asistentă medicală a fost amendată cu 3000 lei, <<în conformitate cu HG 857/2011, art 32, lit K “nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical auxiliar”>>.

Nu în ultimul rând, ”unitatea medicală a primit avertisment și s-a decis, ca termen imediat de îndeplinire, discutarea cazului în comisia de etică a unității sanitare în vederea stabilirii măsurilor care se impun. Se vor reface și protocoalele medicale pe care personalul medical trebuie să și le însușească”.

Raportul de control realizat de DSP Olt în cazul de față a fost trimis Corpului de Control al ministrului Sănătății.

Știrea inițială:

Un bătrân apare stând în genunchi, dând semne că nu poate să se ridice singur. Omul are lângă el un baston, dar și un coș de nuiele și o sacoșă. Spune că a avut accident vascular și așteaptă că va fi ajutat să se ridice. Bărbatul poate fi auzit spunând că ar fi stat acolo de trei ore.

”Nu mai plânge, tataie, că plângi degeaba!”, se aude cea care a filmat scenele dureroase, înainte de a se oferi să îl ajute. Imaginile – preluate inclusiv de televiziuni – au fost postate pe pagina de Facebook a Mădălinei Temelie.

Voiculescu: Astfel de situații să fie tratate cu mult mai mult profesionalism

Ministerul Sănătății a transmis, prin intermediul unui comunicat emis luni dimineață, faptul că Vlad Voiculescu a decis, încă de duminică seară, trimiterea unei echipe de control a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt la Spitalul Orășenesc din Corabia pentru a ancheta cazul pacientului ”filmat stând pe jos și cerând ajutor”.

„Am urmărit și eu imaginile care au fost postate pe rețelele de socializare online de la Spitalul Orășenesc din Corabia și am cerut aseară trimiterea de îndată a unei echipe de control la fața locului pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate cu acest domn. După ce voi avea toate informațiile, voi putea lua o decizie pentru ca astfel de situații să fie tratate cu mult mai mult profesionalism de către personalul spitalicesc”, a declarat ministrul Sănătății.

Mai mult, se dau asigurări că raportul pe care îl vor întocmi membrii echipei de control a DSP Olt va fi înaintat, conform legii, Corpului de Control al ministrului Sănătății.

Filmările de la Corabia și reacția de la vârful Ministerului Sănătății apar după ce, în decembrie anul trecut, au apărut imagini dureroase surprinse la Spitalului Județean de Urgență Reșita. DETALII AICI.