Cauta

Scenă morbidă la Cluj: o tânără de 20 de ani, găsită decedată în faţa blocului!

Scenă morbidă la Cluj: o tânără de 20 de ani, găsită

O fată de 20 de ani a fost găsită moartă în noaptea de duminică spre luni, pe carosabil, în fața unui bloc de locuințe, după ce a căzut de la înălțime. Alerta s-a dat după miezul nopții.

Un echipaj SMURD care a sosit imediat la fața locului a constatat că fata nu mai prezenta semne vitale.

Manevrele de resuscitare au durat 60 de minute

Mai multe echipajele au fost trimise la locul indicat, însă tânăra căzută pe carosabil nu mai prezenta semne vitale.

Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopţii trecute pentru a acorda primul ajutor calificat unei persoane căzute de la înălţime pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca.

Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 00.30, iar la faţa locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD, tip Terapie Intensivă Mobilă.

Echipajele operative au găsit o tânără, în vârstă de aproximativ 20 de ani, căzută pe partea carosabilă şi care nu mai prezenta semnale vitale”, se arată într-o informare a ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, medicii au depus eforturi să repornească inima fetei și au efectuat manevre de resuscitare aproape 60 de minute. Din păcate, fără rezultat. Medicii au declarat decesul tinerei.

Un mister despre cum s-a produs tragedia

Polițiștii cercetează acum împrejurările în care fata și-a pierdut viața. Ancheta va stabili în ce condiții a căzut tânăra de la înălțime și dacă se afla sub influența unor substanțe interzise.

Tânăra are în jur de 20 de ani.

Ultimele stiri

  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Exit mobile version