AcasăNewsScandalul ia amploare: măștile de protecție, noul Vest Sălbatic pentru dolarii americanilor

Scandalul ia amploare: măștile de protecție, noul Vest Sălbatic pentru dolarii americanilor

Vânătoarea globală a măștilor de față menite să protejeze de coronavirus medicii aflați în prima linie a  transformat piața în „Vestul Sălbatic”, Statele Unite fiind deseori gata să-i elimine pe cumpărătorii care au semnat deja tranzacții.

 

SUA plătesc mult peste preţul pieţei pentru măşti produse de principalul fabricant, China, uneori câştigând contracte prin oferirea unor preţuri mai mari chiar şi după ce cumpărătorii europeni credeau că afacerea e încheiată, denunță oficiali de rang înalt din Germania și Franța. “Banii nu contează. Americanii plătesc orice preţ pentru că sunt disperaţi”, a declarat  un responsabil de rang înalt din blocul conservator german CDU-CSU al cancelarului Angela Merkel. Potrivit oficialului, sub protecția anonimatului, Statele Unite nu se vor opri din cumpărat “până când vor avea mult prea multe”, şi ar putea continua să caute echipamente de protecţie până prin august. E care pe care: când numărul de cazuri la nivel global a depăşit un million în prezent, iar epidemia explodează în SUA, competiţia pentru preţioasele stocuri a devenit şi mai acerbă, iar cererea ar putea să crească și mai mult. În Franța, trei lideri regionali denunță metodele americane, produsele contractate îşi schimbă proprietarii în ultimul moment: “Pe pista aeroportului, americanii scot banii şi plătesc de trei sau patru ori mai mult decât am oferit noi”, a afirmat  Jean Rottne, preşedintele regiunii Grand Est. Cu câteva zile în urmă, preşedinţi ai altor două regiuni franceze au denunţat practici similare din partea unor cumpărători americani. Preşedinta regiunii pariziene Ile-de-France, Valérie Pécresse, a afirmat joi că s-a pierdut un transport cu măşti chineze în beneficiul americanilor care au ”supralicitat” pentru a-l obţine.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
515 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger