AcasăNewsScandalul facturilor. ANPC a dat amenzi de 645.000 lei/Ce s-a descoperit în...

Scandalul facturilor. ANPC a dat amenzi de 645.000 lei/Ce s-a descoperit în cazul a peste 2,2 milioane de facturi

Subiectul facturilor uriașe pe care le-au primit mulți români la elergie electrică și la gaze continuă să preocupe.

Mai nou, s-a aflat că ANPC-ul, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a făcut nu mai puțin de 94 de controale și a dat amenzi de 645.000 lei. Mai mult, s-a dispus măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

Comandamentul pentru Energie – o structură special creată de ANPC și aflată sub directa coordonare a lui Mihai Culeafă, președintele instituției, și a directorului general, Paul Anghel – verifică modul în care unele companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale au respectat legislația în vigoare și drepturile consumatorilor persoane fizice, dar și felul în care acestea au reacționat, pe fondul controalelor ANPC întreprinse deja.

S-au stornat peste 2.2 milioane de facturi de la un singur operator

Din câte se mai menționează într-un comunicat transmis de ANPC miercuri, 19 ianuarie, până în acest moment, comisarii ANPC au încheiat 94 de acțiuni de control, în întreaga țară. De asemenea, sunt în curs de derulare alte 100 de controale.

Până acum, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

Până la această oră, cu titlu de exemplu, la operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenției, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în ogindă de facturi calculate conform normelor legale în vigoare”, anunță ANPC.

Ce probleme s-au găsit

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor listează câteva dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC.

Iată-le:

”• nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021
• tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%
• informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea
• nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
• nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
• contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
• diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator
• împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
• procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;
• practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative
• furnizarea de energie electrică, fără licență
• nerespectarea termenului de facturare și facturarea comasată pe două luni.”

Unde se pot face sesizări

E de precizat faptul că s-a mai anunțat că acest comandament pentru Energie va continua să facă verificări până pe data de 31 martie.

Cei care vor să facă sesizări în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale pot înainta reclamații în scris inclusiv online. Sesizări se pot face și telefonic, deja fiind înregistrate 200 de apeluri în acest sens.

„În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).

Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate.

Aceștia sunt invitați să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro .Până în acest moment, pe aceste două canale speciale de comunicare, au sosit 112 sesizări, pe e-mail și 200 prin telefon”, stă scris în același comunicat al ANPC.

author avatar
Andrei Coman
225 afisari

3 COMENTARII

  1. De aici reiese ce a declarat unul la tv ca astia de la stat au creeat sute de baieti destepti la care le au dat licenta de distrubutie deci ei au distrus vietile noastre sa imbogateasca pe unii din ceea ce apartine tuturor ca asta e statul nu o vorba!!! Anre da licente daca nu chiar min energiei!!!

  2. Despre contractele false intocmite de Enel pe numele clientilor nu zice nimic Dna,etc?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger