AcasăNewsScandalul cimitirului de la Valea Uzului, în dezbaterea specialiștilor români și maghiari

Scandalul cimitirului de la Valea Uzului, în dezbaterea specialiștilor români și maghiari

Cazul discordiei Cimitirului eroilor de la Valea Uzului a fost dezbătut de specialişti români şi maghiari, la Bucureşti. S-a accentuat importanţa comunicării deschise şi pragmatice, fără accente emoţionale, care poate aplana eventualele neînţelegeri interetnice.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că miercuri a avut loc, la Bucureşti, întâlnirea de lucru la nivel de experţi între reprezentanţii români şi cei maghiari pentru analizarea aspectelor de interes comun în domeniul mormintelor şi operelor comemorative de război. În programul întrevederii s-a aflat şi chestiunea Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, necropolă de război cu caracter multinaţional.

„În acest sens, s-a convenit deplasarea, la o dată stabilită de comun acord, a unei comisii alcătuită din reprezentanţii tuturor statelor care au morţi de război înhumaţi în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului pentru realizarea unei cercetări pe întreaga suprafaţă a necropolei de război, plecând de la datele evidenţiate de documentele de arhivă deţinute de părţile implicate”, a transmis MApN.

Sursa citată a precizat că, partea română a informat partea ungară cu privire la procesul de analiză derulat în prezent în vederea preluării în administrare, de către Ministerul Apărării Naţionale, a Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, inclusiv din perspectiva faptului că în această necropolă sunt înhumaţi militari de mai multe naţionalităţi.

Pentru detalii referitoare la scandalul din 6 iunie de la Valea Uzului, atașăm linkul cu un alt articol scris de Redacție vezi Bătaie fără eroi – de Ziua Eroilor – între români și maghiari.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc
139 afisari

1 COMENTARIU

  1. Mda. Eu cer astfel. Departajarea mormintelor distinct. Apoi paza privata. Duminicile in afara sarbatorilor religioase si marilor sarbatori nationale mormintele sa fie strajuite de garda nationala din:Ungaria, Italia, Germania, Austria, Rusia. O luna tu o luna tu o luna tu. In perioada marilor sarbatori religioase romanesti si marilor sarbatori nationale romanesti? E, sa fie strajuit de Garda de Onoare Militara Romana alaturi de steagul romanesc si enoriasi cu lumanari.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger