Un scandal monstru a izbucnit la Spitalul din Târgoviște după ce o femeie în vârstă de 27 de ani a fost trimisă acasă, deși era bolnavă de Covid-19. Rudele tinerei susțin că aceasta a fost internată numai după ce starea ei s-a agravat foarte tare. Mai mult, unul dintre medici ar fi afirmat că pacienta ar muri oricum, indiferent de tratamentul aplicat!
Fiindu-le teamă de vreo tragedie, rudele tinerei au dus-o la spital, știind că aceasta suferă de diabet și obezitate iar acestea ar putea fi fatale în condițiilem infectării cu noul coronavirus.
Mama fetei spune că medicii nu au testat-o şi că au trimis-o acasă cu o reţetă pentru piatră la rinichi.
Reprezentanții spitalului au explicat ce s-a întâmplat
„La cât este de parșivă și de vicleană această boală, este foarte posibil ca de la o stare generală acceptabilă sau foarte bună, în câteva ore să se deterioreze starea unui pacient de o manieră incredibilă”, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Elena Firoiu, care a precizat că nu știe dacă pacienta a plecat de bunăvoie.
Starea tinerei s-a agravat, iar familia a chemat ambulanţa.
„Vineri au chemat ambulanța pentru că buzele începuseră să se învinețească, starea ei era din ce ce în mai rea, deși i se acorda tratamentul recomandat. Au ajuns la 12 și au internat-o la secția de pneumologie. Când au ajuns, doamna doctor a spus: Tu nu vezi, dragă, că e plină de COVID?”, povestește mătușa fetei.
Rudele femeii acuză pe unul dintre medici că a avut o atitudine lipsită de compasiune și tratamentul a fost aplicat mult prea târziu.
„Doctorița i-a spus mamei că „ce transfuzie cu plasmă vrei tu, că fata ta nu știm dacă rezistă în seara asta ori până mâine dimineața”. Deși se știa de ieri că e pozitivă, nu știu de ce abia astăzi s-a făcut comanda pentru tratamnetul de COVID. Nu se pun în locul mamei, că era singurul copil și are doar 27 de ani. Nu cred că poate exista o suferință mai mare pe acest pământ decât să iți pierzi copilul”, mai spune mătușa fetei, potrivit romaniatv.net