Cauta

Scandal sexual în Congresul SUA

Membra Camerei Reprezentanţilor, Katie Hill, a fost nevoită să demisioneze după ce s-a aflat că a avut o relaţie cu un subaltern.

Hill şi-a anunţat demisia într-un comunicat, afirmând că se retrage cu „inima frântă”. „Ştiu că şi o relaţie consensuală cu un subordonat este nepotrivită, dar am permis să se întâmple, deşi ştiam că nu e bine”, a menţionat ea în scrisoare. O carieră compromisă, Katie Hill este membru al comisiilor de Servicii Armate și de Supraveghere și Reformă. În plus, ea a fost prezentă cu regularitate la emisiunile politice, un lider între noii democraţi din Camera Reprezentanţilor. Regulile de conduită ale Camerei Reprezentanţilor au fost schimbate anul trecut pentru a interzice relaţiile între membri şi angajaţii lor. Săptămâna trecută, Comisia de etică a instituţiei a anunţat că investighează dacă Hill „este posibil să se fi angajat într-o relaţie sexuală cu o persoană din stafful său din Congres”. Site-ul conservator RedState a publicat o serie de articole care pretind că Hill a avut o relaţie cu un membru al staffului său de campanie şi apoi cu un membru al personalului Camerei Reprezentanţilor. Hill, care este în proces de divorţ cu soţul ei din ultimii nouă ani, Kenneth Heslep, susţine că acesta „pare hotărât să încerce să mă umilească”, dar a denunţat şi o “campanie de defăimare” din partea RedState. A avea fotografii private cu momente personale transformate într-o armă împotriva mea a fost o încălcare îngrozitoare a vieții mele private. Este și ilegal”, a spus parlamentara în vârstă de 32 de ani.

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version