AcasăNewsScandal pe o stradă din Arad. Un bărbat și fiul său -...

Scandal pe o stradă din Arad. Un bărbat și fiul său – agresați, iar mașina lor avariată. De la ce ar fi pornit totul

sursa foto: Facebook/Poliția Capitalei

Un incident ce a avut loc pe o stradă din Arad, luni, după lăsarea întunericului, a ajuns în atenția polițiștilor. Se fac cercetări pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat.

Un bărbat și fiul acestuia au fost agresați, iar mașina lor a fost avariată în urma scandalului izbucnit pe o stradă din municipiul Arad. Se pare că totul ar fi pornit în urma unei șicanări în trafic. Suspecții sunt căutați de poliție, potrivit realitatea.net.

Scandalul, în urma unei posibile şicanări în trafic

Incidentul a avut loc luni seară târziu, pe strada Petru Rareş. Au fost anunțați polițiștii. Iar aceștia au început cercetările pentru a scoate la lumină circumstanțele producerii întregului episod.

La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 22.23, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au fost sesizaţi despre un scandal, pe strada Petru Rareş, din municipiu. Din primele cercetări a reieşit că, în urma unei posibile şicanări în trafic, un bărbat şi fiul acestuia ar fi fost agresaţi fizic, iar maşina acestora ar fi fost avariată, prin lovituri”, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Conform sursei menționate, suspecţii sunt căutaţi pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. În cazul de față a fost deschis un dosar penal pentru lovire şi distrugere. Rămâne de văzut ce vor stabili oamenii legii și care vor fi concluziile în cazul cercetărilor ce se fac în urma acestui scandal stradal.

author avatar
Andrei Coman
327 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger