Cauta

Scandal la ONU: SPP, expulzat din Sudan!

Cu sapte ani in urma, Organizatia Natiunilor Unite apela pentru prima data la tara noastra pentru a asigura o echipa de protectie de elita formata din 12 ofiteri. SPP -ul si-a indeplinit cu brio aceasta misiune si, de atunci, a devenit deja o traditie ca inalti demnitari internationali sa fie paziti, in cele mai fierbinti puncte ale globului, doar de catre luptatori romani.

Prima echipa SPP plecata in Sudan si-a indeplinit cu brio misiunea

Drept urmare, s-a ajuns ca, in  afara zecilor de fosti angajati ai Serviciului plecati pe cont propriu, cu contract, direct la ONU, Romania sa aiba trei brigazi concomitent, la sediul de la New York, in Afganistan si in Sudan. Numai ca, fapt fara precedent la un asemenea nivel, echipa romaneasca din capitala sudaneza a fost evacuata la cererea expresa a inaltului diplomat de origine etiopiana, care s-a declarat profund nemultumit de protectia asigurata de baietii nostri.

Belele cu engleza

Armatele locale se afla mai mereu in razboi

Conform informatiilor descoperite de reporterii de investigatii ai „National” chiar de  la sediul ONU, aici s-au primit mai multe cereri de schimbare a echipei romanesti. Reprezentantul Organizatiei in Sudan, un diplomat etiopian, s-ar fi plans in mod repetat ca „sepepistii” nu-si fac bine treaba si ca nu se poate intelege cu ei, din cauza englezei execrabile pe care o vorbeau acestia. Mai mult, „obiectivul” s-ar fi vaitat si ca, atunci cand si-a chemat garzile intr-o seara pentru stabilirea unui nou traseu de deplasare, romanii i-ar fi dat cu flit pe motiv ca sunt la sala de forta.

Imposibil de lucrat cu el!

Antrenamentele comune de la Centrul de Excelenta erau la standarde internationale

Cert este ca toti cei 12 oameni au trebuit sa-si faca de urgenta catrafusele si sa paraseasca Africa. Chiar daca acestia s-au aparat sustinand ca vina nu le apartine, fiind practic imposibil de colaborat cu etiopianul ce nu accepta nici macar cele mai elementare norme de „first protection”, restrictii si protocoale  pe care garzile erau obligate prin regulament sa i le impuna. Episodul a facut insa valva la ONU, fiind o pata pe imaginea de excelenti profesionisti in domeniul protectiei demnitarilor, pe care angajatii SPP si-o creasera in atata amar de vreme.

Dispare Centrul de excelenta?

Generalul Lucian Pahontu are misiunea de a stinge acest conflict

Generalul Lucian Pahontu, aflat acum intr-un veritabil scandal diplomatic international cu ONU, este nevoit sa aplaneze de urgenta acest conflict, pentru ca sa nu aiba si alti luptatori de suferit. Mai ales ca ar fi mare pacat sa se desfiinteze Centrul de Excelenta al SPP, unde luptatorii romani se instruiesc alaturi de colegi din  Serviciile altor tari, care trimit la randul lor garzi pentru ONU. Si care au inceput sa ridice din spranceana asupra standardelor de pregatire oferite de baza internationala de pregatire oferita de Romania.

[nggallery id=179]

 

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version