AcasăNewsUPDATE PDL se rupe UNPR: Prigoana, candidatul PDL la Bucuresti!

UPDATE PDL se rupe UNPR: Prigoana, candidatul PDL la Bucuresti!

UPDATE 2. Elena Udrea a anuntat ca Silviu Prigoana este candidatul partidului la Bucuresti.

UDPATE. Cristian Preda a declarat, sambata, ca PDL Bucuresti i-a propus sa candideze la Primaria Sectorului 4, dar ca a refuzat, cu atat mai mult cu cat nu poate fi „secundul lui Prigoana”, si a exprimat disponibilitatea de a candida la Primaria Capitalei. „Am refuzat sa fiu pompier pentru incendiul creat de UNPR in Sectorul 4, cu atat mai mult cu cat nu pot sa fiu secundul lui Prigoana, care a cerut excluderea mea din partid”, a spus Preda.

El a precizat ca a exprimat disponibilitatea de a candida la Primaria Capitalei. Intrebat ce raspuns a primit din partea conducerii PDL Bucuresti la aceasta propunere, Cristian Preda a raspuns: „Se analizeaza”.

Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, a declarat, sambata, la intrarea in sediul PDL Bucuresti, ca va propune Biroului Permanent al organizatiei ca partidul sa se prezinte in alegerile locale de la Capitala pe liste proprii si cu candidati proprii.

Elena Udrea a declarat ca se prezinta la Biroul Permanent al PDL Bucuresti cu propunerea ca formatiunea „sa mearga pe liste proprii si cu candidati proprii”.  Liderii PDL Bucuresti s-au reunit, sambata la pranz, in sedinta Biroului Permanent al organizatiei. Presedintele PDL Bucuresti, Elena Udrea, a convocat sedinta, tema discutiilor fiind legata de stabilirea candidatilor pentru alegerile locale din 10 iunie.  Liderii PDL Bucuresti s-au reunit in sedinta si vineri seara, pe aceeasi tema.

Semnarea protocolului intre PDL, UNPR, PNTCD si PER pentru infiintarea in Capitala a „Miscarii pentru Noul Bucuresti”, eveniment programat pentru sambata, a fost amanata pana la o data care urmeaza a fi anuntata.

PDL i-a propus europarlamentarului Cristian Preda sa candideze la Primaria Sectorului 4 la alegerile din 10 iunie, numele sau fiind luat in calcul de catre democrat-liberali si pentru Primaria Capitalei, au declarat, sambata, surse din partid.

Conform surselor citate, PDL i-a propus europarlamentarului Cristian Preda sa candideze la Primaria Sectorului 4, in contextul in care actualul edil al sectorului, Cristian Popescu Piedone, a renuntat la candidatura din partea UNPR pentru un nou mandat si a anuntat ca va candida din partea USL.

In plus, democrat-liberalii iau in calcul si o candidatura a lui Cristian Preda la Primaria Generala a Capitalei, au precizat aceleasi surse, care au sustinut ca decizia urmeaza sa fie luata in scurt timp.

Ontanu: „PDL, balbaiti si indecisi”

Liderul UNPR Neculai Ontanu afirma, pe de alta parte, ca sunt cateva dificultati importante in incheierea unui acord cu PDL pentru Bucuresti, el acuzand ca in declaratiile liderilor PDL sunt „balbaieli si indecizie”, iar PDL este un partid care, prin politicile sale, a dus in ultima perioada la saracirea populatiei.

„Sunt cateva dificultati importante in incheierea unui acord cu PDL”, se arata intr-un comunicat semnat de Ontanu pe tema posibilitatii incheierii unui acord de colaborare intre UNPR si PDL la nivel de Bucuresti.

Potrivit primarului Sectorului 2, exista „dificultati ideologice”: „UNPR este un partid de centru -stanga, iar PDL se defineste tot mai mult ca un partid de dreapta care, prin politicile salem a dus in ultima perioada la saracirea populatiei, fara a lua masurile necesare compensatorii, desi UNPR a cerut acest lucru in nenumarate randuri, mai ales pentru persoanele cu pensii si salarii mici”.

De asemenea, Ontanu afirma ca exista si „dificultati politice” legate de negocierile cu PDL.

„In discutiile pe care le-am avut in calitatea de sef al unei delegatii a UNPR cu reprezentantii PDL (Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Elena Udrea, Anca Boagiu si alti lideri importanti ai acestui partid), noi am conditionat incheierea unor acorduri de colaborare, de indeplinirea a trei conditii importante: 1. Revenirea salariilor personalului din administratia publica la nivelul celor avute inainte de taierea acestora cu 25%; 2. Aprobarea legii de impozitare a averilor foarte mari, care poate aduce bani pentru pensii si salarii; 3. Existenta disponibilitatii incheierii unor asemenea acorduri intre organizatiile judetene ale celor doua partide”, scrie Ontanu.

El afirma ca in declaratiile liderilor PDL exista „balbaieli, indecizie”.

author avatar
Ciprian Purice
200 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger