AcasăNewsScandal diplomatic sexual China-Marea Britanie. Prostituție și viol peste viol

Scandal diplomatic sexual China-Marea Britanie. Prostituție și viol peste viol

Un reprezentant al Consulatului Britanic din Hong Kong a fost reținut de autoritățile chineze pentru că ar fi fost la o prostituată, scrie oficiosul Guvernului Chinez Global Times, în vreme ce britanicii se străduiesc să afle informații despre surprinzătoarea situație.

Surprinzătoare întrucât conform artiolului 43 din Convenția de la Viena cu privire la Relațiile Consulare (adoptată în 1963 și în vigoare începând cu 1967 și până în viitor), document fundamental de Drept internațional, „funcționarii consulari și angajații consulari nu pot fi chemați în fața autorităților judiciare și administrative ale statului de reședință pentru actele săvârșite în exercitarea funcțiilor consulare”. Aceasta este una dintre prevederile „imunității de jurisdicție” de care beneficiază cadrele consulare prevăzute în articolul Convenției Internaționale. Așadar, considerăm că este foarte probabil ca autoritățile statului chinez să intre sub incidența Dreptului internațional, în cazul în care nu există o derogare expresă. 

Ministrul de Externe al Chinei a confirmat că Simon Gheng a fost reținut în orașul de frontieră Shenzhen aflat în vecinătatea Hong Kongului. Într-un raport publicat pe versiunea anglofonă a site-ului ziarului Global Times, publicație scrisă de reprezentanți ai Partidului Comunist aflat la putere, s-a transmis, fiind citată poliția din Shenzhen, că angajatul consular se va afla în detenție 15 zile pentru „solicitarea serviciilor de prostituție”.

Poliția din districtul Luhou al Shenzenului afirmă că Cheng a violat articolul 66 al Legii asupra Sancțiunilor Administrative pentru Securitate Publică, fără să înțeleagă că instituția însăși „violează” Dreptul internațional. Legea prevede pentru cei prinși în fapte de prostituție sau care vizitează prostituate să fie reținuți pentru o perioadă între 10 și 15 zile. Pe lângă asta, culpabilii cu astfel de fapte pot fi amendați cu suma de 5000 de yuani (700 de dolari americani). Instituția de forță a orașului a ațintit degetul asupra Global Times, afirmând că raportul conține toate detaliile relevante, refuzând să comenteze supliementar. Între atâtea „violuri”, fostul președinte american Bill Clinton pare sărăcit de locul de fruntaș între scandalurile sexuale ajunse în ochii lumii internaționale.

Iar Ministerul de Externe al Marii Britanii a informat, printr-un comunicat, că „urmăresc urgent mai multe informații despre cazul lui Simon”, adăugând că „nici noi, nici familia sa nu am putut să vorbim cu el de când se află în detenție. Este o prioritate să îl contactăm și continuăm să ridicăm tonul către China, Hong Kong și Londra asupra cazului”. Familia a confirmat pe Facebook „dispariția” bărbatului după ce acesta nu s-a mai prezentat la locul de muncă în urma vizitării orașului Shenzhen pentru „afaceri”.

Cazul amplifică îngrijorările legate de brutalitatea Poliției din China și de eroziunea libertăților sub formula „o țară, două sisteme” („one country, two systems” adoptată după ce Regatul Unit a înapoiat Hong-Kongul Chinei, în 1997. De atunci, acesta a devenit mecanismul politic adoptat de Deng Xiaoping (Liderul Chinei în 1978-1992) în raport cu Hong Kong, Macao și Taiwan. Aceasta înseamnă că Hong Kong face parte din China, dar fără să aibă aceeași legislație politică și economică. Lozinca și mecanismul ei au fost de asemenea utilizate referitor la alte teritorii, inclusiv în 1999 pentru Macao sau Taiwan.

În Hong Kong deja se protestează pentru Simon Cheng

Legat de problemele de libertate despre care vorbim, protestatarii din Hong Kong din ultimele săptămâni vor reforme democratice, precum și demisia „conducătorului” orașului, Carrie Lam, sprijinit de Guvernul de la Beijing. În schimb, China acuză Marea Britanie și alte state din Occident că exercită ingerințe asupra chestiunilor care privesc doar autoritățile interne. Pe de altă parte, este probabil ca detenția lui Cheng Man-Kit să îi înrăiască pe activiștii care manifestă în Hong Kong, care scandează sugestiv „ochi pentru ochi” pe străzile orașului, referindu-se, pe lângă Legea Mozaică și legile antice adiacente, la tânăra femeie împușcată în ochi de către polițiștii chinezi pe 11 august.

Simon Cheng oficialul consular al Marii Britanii din Hong Kong reținut pentru prostituție
author avatar
Filip-Mihael Bodoc
1.162 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger