Actrita Sarah Jessica Parker, in varsta de 47 de ani, a renuntat sa mai poarte pantofi cu tocuri, dupa ce a aflat ca incaltarile ei preferate i-au distrus picioarele.
Mare admiratoare a pantofilor cu toc si in viata reala, si in film, dar si posesoare a unei colectii impresionante de incaltari semnate Christian Louboutin, Jimmy Manolo Blahnik, Sarah a decis sa umble doar cu incaltari cu talpa joasa din cauza unor afectiuni medicale.
„Timp de aproximativ 10 ani, practic, am alergat pe tocuri. Ziua mea de lucru avea 18 ore si nu-i dadeam niciodata jos. Am purtat pantofi cu toc frumosi, unii erau mai bine fabricati decat altii, dar nu m-am plans niciodata”, a comentat vedeta din “Totul despre sex”. Dupa ce si-a luxat glezna si ajuns la doctor, vedeta a aflat cum si-a nenorocit singura picioarele umbland doar cu tocuri. “Am mers la un medic ortoped, iar el mi-a spus: «Piciorul tau face anumite lucruri pe care nu ar trebui sa fie capabil sa le faca. Ai un os crescut acolo. Tu ai creat acel os. El nu are ce sa caute acolo». Ideea e ca acum trag ponoasele”, a mai spus actrita.