Cauta

Sărăcie cruntă la buget. Doar 10 lei pentru creșă și nimic la tichetele de masă

Valoarea tichetelor de creșă va crește, de luna viitoare, cu doar 10 lei, a anunțat Ministerul Muncii, suma acoperind, se pare, majorările de prețuri din acest an. Valoarea tichetelor de masă, pe care le primesc cei mai mulți salariați, a fost plafonată la 15,18 lei până în luna martie a anului viitor.

Salariații își vor cumpăra mai puține produse cu tichetele de masă

Guvernul a cam ajuns la fundul sacului bugetar. Astfel că, începând cu luna octombrie, valoarea tichetelor de creșă se va mări de la 450 lei, la doar 460 lei. Potrivit unui proiect de ordin publicat pe site-ul Ministerului Muncii, valoarea nominală stabilită se va aplica și pentru primele două luni ale semestrului anului 2020, respectiv februarie 2020 și martie 2020. Conform Legii nr. 165/2018, tichetele de creșă reprezintă bilete de valoare care se acordă, în fiecare lună, salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) și de indemnizația aferentă. Aceste tichete pot fi utilizate doar pentru plata taxelor la creșa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui și pe baza livretului de familie. De aceste tichete de creșă nu pot beneficia asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul şi pentru care s-a aplicat măsura plasamentului în regim de urgenţă.

Valoarea tichetelor de masă, neschimbată

Lovitura cea mai mare au primit-o însă bugetarii, dar și salariații din privat care beneficiază de tichete de masă. Deși România a înregistrat anul acesta cea mai mare rată a inflației din rândul statelor Uniunii Europene, de 4,1%, Guvernul a decis ca valoarea tichetelor de masă să rămână aceeași. Astfel, potrivit Ministerului Muncii, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși suma de 15,18 lei. Plafonarea valorii tichetului de masă a fost decisă nu numai pentru restul lunilor rămase din anul 2019, ci și pentru primele trei luni ale anului 2020.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Un președinte tratat ca un rege de un rege adevărat
  • Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare
  • PSD predă România USR
  • Yuanul chinezesc vs dolarul american
  • Noua eră a armelor nucleare
  • Haaland de Catalunya…100 de milioane pe masă!
  • Europenii rămân fără medicamente?
  • UPDATE. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, rezultat POZITIV la un test rapid pentru marijuana – VIDEO
  • Arme din SUA pentru Ucraina. Cine plătește 3,6 miliarde de dolari
  • Exit mobile version