Cauta

Sapte vagoane cu motorina au deraiat in judetul Brasov/Sase trenuri IR cu parcurs deviat

Un accident feroviar in acre a fost implicat un marfar cu 33 de vagoane a dus la devierea circulatiei feroviare, nu mai putin de sase trenuri de calatori InterRegio (IR) avand parcursul schimbat, ca urmare a acestei situatii.

Din cate anunta CFR, circulatia feroviara a fost inchisa pe raza Sucursalei Regionale CF Brasov, intre statiile Racos si Rupea, incepand cu ora 01.40, respectiv de la primele ore ale zilei de joi, ca urmare a accidentului in care a fost implicat un tren de marfa care transporta produse petroliere.

Respectiva garnitura avea 33 de vagoane, sapte dintre ele iesind de pe sine. Din cate se pare, in vagoane se afla motorina, si ca din doua dintre ele ar fi apucat sa curga combustibil, pana la interventia in zona a pompierilor, care au luat masurile care se impun in astfel de cazuri, pentru limitarea pericolului. Nicio persoana nu a avut de suferit de pe urma accidentului.

La fata locului au ajuns mai multi specialisti, care vor decide cand se va putea relua circulatia in zona, precum si care au fost cauzele producerii accidentului feroviar.

Pana cand se va redeschide circulatia pe raza Sucursalei Regionale CF Brasov, intre statiile mentionate, responsabilii din cadrul CFR SA au retrasat graficul de circulatie al trenurilor IR pentru ziua de joi, pe ruta deviata Brasov-Sibiu-Copsa Mica, in timp ce trenurile locale (Regio) circula pe segmentele feroviare Brasov- Racos, Rupea – Copsa Mica si mai departe spre destinatiile finale.

Din cate anunta sursa citata, trenurile IR care circula pe o ruta deviata sunt:

–        IR 1741 care circula in relatia Bucuresti-Satu Mare

–        IR 1745 care circula in relatia Bucuresti-Satu Mare

–        IR 1742 care circula in relatia Satu Mare-Bucuresti

–        IR 1746 care circula in relatia Satu Mare-Bucuresti

–        IR 1539 care circula in relatia Brasov-Cluj Napoca

–        IR 1538 care circula in relatia Cluj Napoca-Brasov

E important de mentionat ca persoanele care au in plan sa circule cu trenul pe rutele amintite sunt sfatuite sa se informeze in privinta unor eventuale intarzieri fie de pe pagina de internet a SNTFC CFR Calatori, fie apeland numarul de telefon 021/9521.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version