AcasăNewsSapte directori de banci implicati in fraude bancare de 85 de milioane...

Sapte directori de banci implicati in fraude bancare de 85 de milioane de euro

(foto: realitatea)

Sapte directori de banci sunt cercetati de procurorii DIICOT pentru fraude bancare de 85 de milioane de euro. In acelasi dosar mai sunt acuzate inca 51 de persoane.

(foto: realitatea)

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism vor efectua 48 de perchezitii domiciliare in Bucuresti si in judetele Satu Mare, Ilfov, Valcea. Grupul infractional este compus din 58 de persoane acuzate de spalare de bani, inselaciune si fals in inscrisuri. Printre persoanele cercetate se numara si sapte directori ai unor unitati bancare din tara. Acestia ar fi ajutat mai multe persoane sa obtina credite chiar daca nu indeplineau conditiile. Prejudiciul estimat se ridica la 85 milioane de euro, potrivit unui comunicat DIICOT.

Directorii sunt acuzati ca ar fi coordonat procedurile de selectie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc si ar fi aprobat creditele desi documentatiile firmelor nu intruneau cerintele legale

Membrii gruparii se pare ca au beneficiat si de sprijinul unor evaluatori autorizati care supraevaluau bunurile imobiliare in vederea ipotecarii acestora pentru incheierea contractelor de creditare.

Desemenea in acest dosar mai sunt vizati si patru notari publici care au incheiat si autentificat contractele de garantie ipotecara. „Contractele de garantie ipotecara cu privire la aceste bunuri imobile erau incheiate si autentificate de catre patru persoane invinuite, avand calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piata si la valoarea inscrisa anterior in contracte de vanzare – cumparare ale acelor bunuri, actele fiind utilizate de catre membrii gruparii in vederea obtinerii in mod ilegal a creditelor bancare”, au precizat procurorii DIICOT.

Gruparea ar fi luat ilegal credite de la doua banci pentru 35 de firme cu sprijinul directorilor de banci, prejudiciul fiind de 85 milioane euro

author avatar
Alina Costache
404 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger