AcasăNewsSancţiunile impuse sindicaliştilor Metrorex, un mare FÂS! Ion Rădoi a jucat autorităţile...

Sancţiunile impuse sindicaliştilor Metrorex, un mare FÂS! Ion Rădoi a jucat autorităţile pe degete şi de data asta

metroul grevaSancţiunile impuse sindicaliştilor Metrorex, unmare FÂS! Ion Rădoi a jucat autorităţile pe deget şi de data asta

Metrorex nu va opera în momentul de faţă disponibilizări de personal, a transmis directorul general al societăţii, Ştefan Paraschiv, în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii „Unitatea” – Sindicatul Liber din Metrou (USLM).

Asta ar fi o nouă victorie a şefului de sindicat Ion Rădoi, omul care s-ar afla în spatele revoltei de la metrou.

Pe de altă parte, conducerea Metrorex susţine că dezechilibrele dintre veniturile şi cheltuielile societăţii trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege.

Situaţia economică a companiei va fi pe agenda unei discuţii viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să îşi asaneze problemele financiare.

Matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri şi cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege„, se mai arată în comunicatul Metrorex.

Sancţionarea sindicaliştilor este suspendată

Legea nu este subiect de negociere. Pe perioada discuţiilor cu sindicatul, acţiunea disciplinară internă la adresa participanţilor la acţiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura Bucureşti.

Acesta stipulează că perioada de discuţii are termen data de 5 aprilie. Celelalte acţiuni de natură penală şi cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează firesc„, se menţionează în comunicatul semnat de directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv.

Reamintim, acţiunea ilegală de ocupare a metroului bucureştean a produs pagube de aproximativ 2,827 milioane de lei, iar Metrorex a anunţat că se va îndrepta împotriva celor responsabili folosind toate mijloacele legale la dispoziţie.

author avatar
Andrei Ștefan
358 afisari

1 COMENTARIU

  1. il baga usristii si pe asta in faliment ca tarom si alte soc bune de dat la straini!!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger