Cauta

Sănătate. Ludovic Orban: nu sunt bani suficienți pentru a încheia anul

Procesul de instalare a noilor miniștri continuă și joi, la trei zile de când membrii Cabinetului Orban au depus jurământul la Cotroceni. 

De această dată, Victor Costache, succesorul Sorinei Pintea în funcția de ministru al Sănătății, și-a preluat joi dimineață mandatul. Și în acest caz, Ludovic Orban a fost prezent la preluarea mandatului de către noul ministru. La fel și vicepremierul Raluca Turcan.

Premierul s-a remarcat îndeosebi ca urmare a unei declarații deloc ușor primite de către angajații din sistemul sanitar, mai ales că s-au adus în discuție banii de salarii. „Ministerul Sănătății trebuie să își refacă capacitatea administrativă, trebuie să fluidizeze toate procedurile. Să înceteze să mai fie o frână prin tot felul de avize, autorizații care sunt blocate cu lunile sau cu anii”, a ținut să sublinieze Orban, în primă faza, de la sediul Minsiterului Sănătății.
Aducându-se în discuție rectificarea bugetară, prim-ministrul a punctat că rezultatul acesteia „va fi o evaluare a necesităților care vor fi identificare de dl ministru împreună cu echipa sa”. „Cert este că nu sunt bani suficienți pentru a încheia anul. Nici pe programe de sănătate, nici în ceea ce privește bugetul Casei. Evident, nu sunt bani de salarii…”, a susținut Ludovic Orban.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Grevă de amploare și proteste în Franța. Oamenii au ieșit masiv în stradă/Au fost făcute zeci de arestări
  • Macroane, mișcă-te mai repede, că îl enervezi pe domnul erou!
  • Educația, cea mai bună investiție în viitorul țării: Fundația Dan Voiculescu premiază cei mai buni studenți ai anului la Gala Studenților
  • UPDATE. Percheziţii la Compania de Apă Braşov şi la locuinţele unor politicieni/Precizări de la DNA
  • Trump a desemnat mişcarea „Antifa” drept organizaţie „teroristă”: „O catastrofă a stângii radicale, bolnavă şi periculoasă”
  • Atac armat în SUA: trei polițiști au murit, alți doi au fost grav răniți – VIDEO
  • Un fost ministru PSD îl acuză pe Bolojan că bulversează administrația locală: „Premierul rămâne surd la orice analiză serioasă/Preferă să-și satisfacă orgoliul nemăsurat”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 septembrie 2025 – Astăzi te interesează doar liniștea
  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Exit mobile version