Cauta

Sambata Mare, obiceiuri in ziua dinaintea Invierii

In ziua ce precede sarbatoarea Invierii Mantuitorului, in gospodariile autohtone e forfota mare.

fotoalba24ro

Se fac ultimele cumparaturi si pregatiri pentru masa de Pasti, se prepara drobul, friptura, stufatul sau ciorba de miel, se coc cozonacii si traditionala pasca.

Totodata, in Sambata Mare gospodinele care nu au facut acest lucru in cursul zilei de joi, vopsesc ouale – fie dupa metoda traditionala, cu foi de ceapa, fie folosind vopsea din comert- ori doar rosii, ori colorate si cu galben, verde sau albastru, simple sau ornamentate cu frunze de patrunjel sau leustean, ori cu frunze de trandafir. Totodata, femeile obisnuiesc, conform traditiei mostenite de la bunicile lor, sa se ocupe de pregatirea unor pachetele cu preparate specifice acestei sarbatori, pe care apoi le duc la biserica, pentru a fi sfintite, iar apoi impartite credinciosilor, intru memoria celor trecuti la Domnul.

De asemenea, se fac ultimele retusuri in privinta curateniei din case si curti, se matura (aspira) si apoi se aerisesc incaperile, iar la final se pregatesc lucrurile pe care membrii familiei le vor imbraca seara tarziu, la slujba la care merg, la biserica, pentru a lua lumina sfanta si pentru a vesti lumii, odata cu preotii, faptul ca Hristos a Inviat. De ani intregi, obiceiul este ca macar un element vestimentar sa fie nou – fie ca e vorba de haine, fie de accesoriile pe care le poarta la biserica, cum ar fi un batic pentru doamne sau o palarie pentru domni.

Nu in ultimul rand, pentru ca aduceam in discutie mersul la Sfanta Biserica, se obisnuieste ca si in aceasta zi care precede marea sarbatoare a Invierii credinciosii- si in special copiii- sa mearga si sa primeasca Sfanta Impartasanie.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Duminica moțiunilor
  • Dosarul FBI care sperie România: rețeaua soroșistă și tiparul influențării alegerilor!
  • „Avem nevoie de protecție”. Oțelarii europeni cer impunerea de tarife similare cu cele americane
  • România, șansă mare pentru CM 2026
  • Piloții ucraineni de drone ucid pentru a câștiga puncte. „Primul Amazon militar din lume”
  • Donald Trump transformă Casa Albă în Mar-a-Lagoland
  • Scandalul Blanuță, la final. Ce a decis Dinamo Kiev?
  • Pot Xi și Putin să înșele moartea înaintea restului lumii?
  • Intermediarul discret. Conectează banii din Orientul Mijlociu cu Silicon Valley
  • Exit mobile version