Cauta

Salariile conducerii Bancii Nationale devin publice

La cateva zile de cand guvernatorul insusi anunta ce salariu are, prima zi a lunii septembrie aduce o premiera pentru Banca Nationala a Romaniei (BNR). In sensul in care, incepand de joi, se vor publica, periodic, a se citi anual, informatii privind salariile persoanelor din conducerea institutiei.

Este vorba despre informatii despre veniturile standard lunare, dar si despre anumite indemnizatii. Decizia vine ca urmare a faptului ca, din cate s-a anuntat din directia BNR, Consiliul de Administratie al Bancii „a decis ca, incepand cu proxima publicare, declaratiile de avere ale membrilor CA prezente pe website-ul institutiei sa cuprinda veniturile anuale in forma neanonimizata”.

Astfel, urmare a acestei hotarari, pe site-ul BNR, in dreptul numelui viceguvernatorului Isarescu figureaza un salariu de 42.727 lei, suma neta, si o indemnizatie de membru al Consiliului de administratie de 18.476 lei, in timp ce prim-viceguvernatorul Florin Georgescu are trecut un salariu de 40.430 lei si o indemnizatie de membru al CA de 18.313 lei. Nu in ultimul rand, viceguvernatorul Liviu Voinea are trecut un salariu de 37.764 lei si o indemnizatie de membru al CA de 17.103 lei.

La nivelul unei sume concrete, guvernatorul Isarescu a castigat anul trecut „vreo 16.000 de euro lunar”, din cate a mentionat purtatorul de cuvant al Bancii Nationale.

Ar mai fi de amintit faptul ca, in comunicatul institutiei, se mai mentioneaza urmatoarele: „Conducerea executiva nu beneficiaza de bonusuri de performanta, acestea acordandu-se cu caracter exceptional doar altor angajati cu merite deosebite. De asemenea, conducerea executiva nu este remunerata, ca de altfel nici ceilalti membri ai comitetelor legal constituite la nivelul BNR, pentru conducerea sau participarea la sedintele acestor organisme de analiza si decizie (Comitetul de Politica Monetara, Comitetul de Supraveghere, Comitetul de Administrare a Rezervelor Internationale, Comitetul de pregatire a trecerii la euro, Comitetul de Audit etc.)”.

Ultimele stiri

  • Creierul și intestinul: cum microbiomul influențează dispoziția și memoria
  • ANOSR anunţă proteste, în toată ţara, în 29 septembrie, faţă de măsurile de austeritate luate în Educaţie
  • Europa, prinsă între Kremlinul revizionist și Casa Albă indiferentă
  • Lumea e scârbită de Antena 3 și fără teosoful paramilitar Călin Georgescu
  • Previziunea unui primar PSD, dacă Grindeanu rămâne la conducerea partidului: „Ne vom duce sub 10%. Nu mai are ce oferi”
  • Călin Georgescu, prima reacție după ce a fost trimis în judecată: Oligarhia globalist-soroșistă recurge la justiție cu scopul înlăturării mele
  • Kremlinul a reacționat la acuzațiile procurorului general al României: „Nu corespund realității”
  • Semnal de la Cotroceni pentru reorganizarea administrativă. Consilier prezidențial: „Nu avem nevoie de atâtea județe și localități”
  • Moment tensionat surprins în imagini. Trump, schimb de replici cu un jurnalist australian. Întrebarea care l-a deranjat pe liderul de la Casa Albă – VIDEO
  • Şedinţă decisivă a Coaliției: Bolojan şi Grindeanu, faţă în faţă/Cele trei mari teme de discuție
  • Exit mobile version