AcasăNewsS-au urcat pe tren în Gara Roman, ca să-şi facă poze pentru Instagram. A ridicat telefonul şi... imediat s-a dat ALARMA în tot oraşul

S-au urcat pe tren în Gara Roman, ca să-şi facă poze pentru Instagram. A ridicat telefonul şi… imediat s-a dat ALARMA în tot oraşul

S-au urcat pe tren în Gara Roman, ca să-şi facă poze pentru Instagram. A ridicat telefonul şi… imediat s-a dat ALARMA în tot oraşul - Ziarul NationalS-au urcat pe tren în Gara Roman, ca să-şi facă poze pentru Instagram. A ridicat telefonul şi... imediat s-a dat ALARMA în tot oraşul

Clipe de panică, duminică dimineaţă, pentru trei fete din Roman. Adolescentele s-au urcat pe un tren de marfă pentru a-și face poze, iar în momentul în care una dintre ele a ridicat telefonul, s-a facut arc electric.

Imediat, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea tinerelor.

La locul faptei s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Roman.

Cum se simt fetele?

Până la sosirea forțelor de intervenție, persoanele au fost degajate de pe trenul de marfă pe care se aflau.

Toate cele trei persoane sunt asistate de către echipajele medicale aflate la fața locului, 2 dintre acestea prezentând arsuri. Cele trei fete sunt conștiente și cooperante.

Iată ce a transmis ISU Neamţ: „O adolescentă de 15 ani prezintă arsuri la membrele drepte (superior si inferior), fiind asistată de către echipajul Serviciului de Ambulanță, o adolescentă de 14 ani prezintă arsuri pe haine, iar a treia persoană de 13 ani nu prezintă arsuri sau alte efecte”.

author avatar
Andrei Ștefan
850 afisari

1 COMENTARIU

  1. Viitor de aur tara noastra plina de cretini are.In mod sigur astea vor ajunge doctorite ,politiste sau judecatoare .Sa te tii peste vreo zece ani ,Romania va fi o tara plina de dementi cu painea si cutitul in mana.

Comments are closed.

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img