Cauta

S-au întors studenţii, cresc chiriile

Asta pentru că niciun cămin nu a fost terminat în anul universitar anterior, iar locurile de cazare  ajung doar pentru 24% dintre cei aproximativ 449.350 de studenţi. Astfel, chiriile apartamentelor din marile centre universitate se majorează la început de toamnă.

În Bucureşti, suma medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la circa 250 de euro pe lună în septembrie 2019, în uşoară creştere de la nivelul de 240 de euro pe lună consemnat în perioada similară din 2018. Există şi preţuri mai accesibile, o garsonieră de 22 de metri pătrați, situată în zona Piața Alba Iulia, poate fi închiriată cu 170 de euro pe lună. Pe de altă parte, un apartament cu două camere, pe de altă parte, costă acum 350 de euro pe lună, în creștere de la o medie de 330 de euro pe lună în septembrie anul trecut. Mai accesibilă este zona Dristor-Râmnicu Sărat, pentru o  locuință bicamerală mobilată și utilată, în suprafață de 45 de metri pătrați utili, are o valoare de listare de 1.000 de lei (puțin peste 200 de euro) pe lună. Un apartament cu trei camere poate fi închiriat  cu o medie de 400 de euro pe lună, iar cu 270 de euro în zona Berceni-Giurgiului.  Cluj-Napoca continuă să ocupe primul loc în clasamentul celor mai mari preţuri medii solicitate la închirieri, depăşind Capitala la toate categoriile de apartamente. Pentru două camera se cer 390 de euro lunar şi 500 de euro pentru locuinţele tricamerale.  În cartierul Mănăştur, însă, o unitate locativă de 21 de metri pătraţi utili, mobilată şi utilată, costă 200 de euro pe lună (!). În Timişoara, preţurile medii pentru închirierea unei garsoniere sunt de 200 de euro pe lună ( 300 euro-2 camere, 390 euro-3 camere). 300 de euro pe lună pentru apratamentele cu 2 camere în Iaşi (200 euro garsoniere, 390 trei camere). Şi în Braşov  pretenţiile proprietarilor de apartamente cu trei camere au crescut, ajungând la aproximativ 395 de euro pe lună, de la 380 de euro pe lună în acelaşi interval din 2018. La polul opus, Constanţa are cele mai accesibile locuinţe disponibile spre închiriere – 160 de euro pentru o garsonieră, 250 euro apartament cu două camera şi 300 de euro pentru o unitate locativă cu trei camere.

Ultimele stiri

  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • Exit mobile version