AcasăNewsUn tren de călători a întârziat 150 de minute. Ce s-a întâmplat! Anunțul CFR

Un tren de călători a întârziat 150 de minute. Ce s-a întâmplat! Anunțul CFR

Un tren de călători a întârziat 150 de minute. Ce s-a întâmplat! Anunțul CFR - Ziarul NationalGarniturile Intercity, poreclite şi "trenurile-melc", vor "alerga" din nou prin România. Rutele şi ce viteze vor avea

Pasagerii aflați într-un tren InterRegio (IR) au avut de trecut un veritabil test al răbdării, joi, până să ajungă la destinație, ca urmare a faptului că s-au produs defecțiuni la locomotiva garniturii.

A fost vorba despre trenul IR 1835 care circulă în relația București Nord – Craiova – Teiuș/Cluj Napoca, din câte a anunțat CFR Călători, despre situația apărută joi, 10 februarie. Și despre o întârziere de peste două ore.

Conform sursei citate, trenul a întârziat „circa 150 minute în stația Chiajna ca urmare a producerii unor defecțiuni succesive la locomotivă”.

O parte dintre călători, preluați de un alt tren plecat din București

Compania a precizat și că trenul și-a reluat circulația în condiții de siguranță cu o locomotivă de ajutor. „Facem mențiunea că o parte dintre călători au fost preluați de trenul R 9005 București Basarab – Craiova. De asemenea, în stațiile din parcursul trenului IR 1835, personalul feroviar CFR Călători va oferi asistență pasagerilor pentru a se asigura toate legăturile către destinațiile finale”, s-a transmis într-un scurt comunicat de presă.

Ce anume s-a întâmplat de s-au produs aceste defecțiuni urmează să lămurească o comisie care va face cercetări în acest sens. În tot acest timp, CFR Călători a prezentat scuze pasagerilor „pentru neplăcerile întâmpinate”, mulțumindu-le, totodată, pentru înțelegere.

502 afisari

Ultimele știri

Intră fraţii Dedeman şi pe piaţa alimentară, iar pe lângă ciocane, vor vinde şi pâine? Familia Pavăl ar fi cumpărat magazinele Carrefour

Frații Pavăl, care sunt patronii Dedeman, ar fi decis să profite de plecarea celor de la Carrefour din România şi să cumpere magazinele pe...

Dominic Fritz îşi învârte oamenii din USR de la un minister la altul. Radu Miruţă rămâne cu “drepturi depline” la MApN. Cine vine în...

USR i-a găsit un înlocuitor lui Ionuț Moșteanu la vârful MapN. Provizoratul lui Radu Miruță se transformă într-un mandat "plin". USR vrea să-l mute...
spot_img