Cauta

S-a întâmplat cum a vrut Udrea: ”Gala Bute”, la CCR

Judecătorii de la instanța supremă au hotărât, ieri, după lungi dezbateri, că dosarul care o privește pe fosta șefă a cancelariei de la Cotroceni, Elena Udrea, va ajunge la Curtea Constituțională. Avocații acesteia au solicitat să se stabiliească dacă sunt respectate legile din Constituție privind clasarea deciziilor definitive. Astfel că dosarul Elenei Udrea va fi reluat de la zero.

Apărătorii au adus ca argumente mai multe articole din legea fundamentală care prevăd că în acest caz se poate face un recurs în casație. Avocații susțin că există mai multe articole de lege care au fost încălcate. Concret, apărătorii au arătat că hotărârile au fost date în cauza ”Gala Bute” de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a cauzei și că instanța a fost comusă din magistrați care ar fi fost incompatibili. Mai mult, decizia a fost dată fără ca Udrea să fie audiată pe fond în acestă cauză. Fostul ministru al Turismului a fost condamnat, în 2018, la 6 ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”. Udrea se afla la acel moment în Costa Rica, unde a fost încarcerată pe baza mandatului trimis de autorițile române. Ulterior fosta șefă a cancelariei de la Cotroceni a fost eliberată din detenție pe baza deciziei CCR privind completurile de 5 judecători. În urmă cu câteva luni, Elena Udrea s-a întors cu fiica sa în țară.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești!
  • Nicușor, Ursula și un centru de glume proaste la Constanța
  • Petrolul a apropiat Rusia, China și India
  • De ce țările în curs de dezvoltare renunță la datoriile în dolari
  • Ce trebuie să facă europenii ca să înțeleagă deciziile președintelui Statelor Unite
  • Șocuri provocate de Trump. Investitorii care se feresc de America
  • Alianța Putin-Xi scoate în evidență fracturile occidentale
  • Palmer s-a dat drept Fabrizio Romano și s-a „transferat” pe 450 de milioane!
  • Scandări împotriva românilor, la Budapesta. „Român împuțit”
  • Aurul, galop de sănătate. Nou record
  • Exit mobile version