AcasăNewsS-a dat startul lucrarilor la statiile BRUA

S-a dat startul lucrarilor la statiile BRUA

 

SNTGN Transgaz SA, prin directorul general, Ion Sterian, a semnat ordinul de incepere a lucrarilor la statiile de comprimare gaze naturale de la Podisor, Bibesti, si Jupa  din cadrul proiectului ”DEZVOLTAREA SISTEMULUI NATIONAL DE TRANSPORT GAZE NATURALE PE CORIDORUL BULGARIA – ROMANIA – UNGARIA – AUSTRIA, FAZA 1(BRUA – Faza 1)”.

Fiecare statie va fi echipata cu cate doua agregate de comprimare (unul in functiune si unul de rezerva) si va avea capacitatea tehnica de asigurare a fluxului bidirectional de gaze naturale.
Contractul de executie a celor trei statii de comprimare gaze naturale a fost castigat de un consortiu de firme romanesti, condus de INSPET SA Ploiesti. Valoarea contractului este 288,7 milioane lei, la care se adauga TVA.
Importanta strategica a proiectului a determinat Uniunea Europeana sa se implice in finantarea proiectarii celor trei statii de comprimare, printr-un grant in valoare de 1.519.342 Euro, reprezentand 50% din cheltuielile eligibile estimate.
Pe langa cele trei statii de comprimare, proiectul BRUA Faza 1 presupune si constructia conductei de transport gaze naturale Podisor-Recas in lungime de 479 km, cu diametru de 32” (Dn 800) si presiunea de proiectare de 63 bar.
Valoarea totala estimata pentru Faza I este de 478,6 mil. euro. Uniunea Europeana acopera 179, 3 mil euro, printr-un al doilea grant, care reprezinta 40% din cheltuielile eligibile estimate.

La finalizarea fazei I se va asigura fluxul de gaze naturale spre:
Ungaria, prin interconectorul Horia – Csanadpalota a 1,75 mld. Smc/an (200 mii Smc/h), la 40 bar la granita; Bulgaria prin interconectorul Giurgiu – Ruse a 1,5 mld Smc/an (171 mii Smc/h), la 30 bar la granita;

Termenul estimat de finalizare este 31.12.2019.
Dupa semnarea ordinului de incepere a lucrarilor la statiile de comprimare, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat:  “Realizarea infrastructurii BRUA Faza 1 va contribui in mod semnificativ la ridicarea nivelului de securitate energetica a Romaniei si va permite deschiderea de noi oportunitati pentru implicarea furnizorilor de echipamente si servicii energetice.

 

Proiectul BRUA Faza 1 va asigura crearea de noi locuri de munca pentru lucrarile de executie si pentru exploatare pe teritoriul Romaniei. Investitia in cele trei statii de comprimare gaze naturale constituie o dovada in plus a capacitatii companiei Transgaz de a realiza proiecte investitionale strategice, ambitioase, care sa asigure dezvoltarea durabila a Sistemului National de Transport gaze naturale si alinierea acestuia la standardele europene de performanta si competitivitate”.

Proiectul BRUA Faza I este considerat un proiect prioritar la nivel regional. El este inclus in lista proiectelor CESEC (Central East South Europe Gas Connectivity), pentru ca aduce o contributie semnificativa la cresterea sigurantei in aprovizionarea cu gaze naturale si a gradului de interconectivitate regionala.
SNTGN Transgaz SA Medias este operatorul tehnic al Sistemului National de Transport (SNT) gaze naturale si asigura indeplinirea strategiei nationale privind transportul intern si international al gazelor naturale si dispecerizarea gazelor naturale, in conditii de eficienta, transparenta, siguranta, acces nediscriminatoriu si competitivitate; precum si cercetarea si proiectarea in domeniul specific activitatii sale, cu respectarea cerintelor legislatiei europene si nationale, a standardelor de calitate, performanta, mediu si dezvoltare durabila.

author avatar
Andrei Coman
206 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger