AcasăNewsS-a crăpat asfaltul! Mașină blocată într-un crater apărut pe o stradă din...

S-a crăpat asfaltul! Mașină blocată într-un crater apărut pe o stradă din Craiova – VIDEO

S-a crăpat asfaltul! Mașină blocată într-un crater apărut pe o stradă din Craiova - VIDEO (sursa foto: antena3.ro)

Un autoturism aflat pe un bulevard din Craiova, în zona unei parcări stradale, a rămas blocat, după ce asfaltul a cedat.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, a apărut un crater de proporții semnificative, fiind nevoie de intervenția unei autospeciale de la tractări, pentru a scoate autoturismul ce rămăsese înfipt cu o roată în gaura apărută în asfalt.

Totul s-a întâmplat pe un bulevard din Craiova, iar la volanul autoturismului se afla o șoferiță în vârstă de 39 de ani, conform antena3.ro.

Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au fost sesizați pentru a constata cele întâmplate, astfel încât să se poată elibera un proces verbal care să permită reparația mașinii respective.

Au fost probleme și pe Strada Bibescu, din Craiova

Săptămânile trecute, pe fondul ploii torențiale și a inundațiilor care au afectat orașul din Bănie, s-a aflat că a apărut o problemă serioasă și pe Strada Bibescu, din Craiova. Asfaltul a cedat, în zonă fiind făcute între timp reparații.

”S-a reluat circulația pe strada Bibescu, dar cu restricții. Rugăm conducătorii auto să respecte semnele de circulație. Strada Bibescu a fost grav avariată de inundațiile de marți”, anunțase primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, în după-amiaza zilei de vineri, 11 iunie.