Programul de sprijin financiar al producătorilor de tomate, inițiat de Liviu Dragnea, nu a avut efectul scontat. Pentru a putea vinde cantitățile mari hypermarketurilor, fermierii au folosit semințe olandeze, astfel că roșiile românești nu au mai avut niciun gust.
Anul acesta, producătorii de roșii în spații protejate au beneficiat din plin de programul lui Liviu Dragnea, care a prevăzut ajutoare de câte 3.000 de euro pentru fiecare fermier. Măsura a urmărit atât să sprijine dezvoltarea legumicultorilor, cât și să asigure roșii românești de calitate pentru consumatorii din țară. Din păcate, dacă producătorii au fost oarecum mulțumiți, românii care au cumpărat de pe piață tomatele au constatat că nu mai există nicio diferență între roșiile olandeze și cele românești. Explicația ne-au dat-o chiar producătorii, care au susținut că au fost nevoiți să cultive semințe olandeze din cauza cerințelor hypermarketurilor. ”La intern, cererea mare s-a mutat la lanțurile marilor magazine și atunci trebuie să le oferi produs aproape identic cu cel din străinătate, adică tot roșia în care îți rupi dinții. Dacă folosim soiuri care au gust, producem puțin și nu mai iese profit. Sunt roșii românești, dar au sămânță olandeză, adică au coajă tare, ca să reziste, pentru că poate să dureze o săptămână de la recoltare până ajunge la raft”, ne-a declarat Mircea Bujor, producător de tomate din Teleorman.
Tomatele, aruncate pe câmp
Supraproducția de roșii de la începutul verii i-a determinat pe fermieri să arunce pe câmp o bună parte din tomate, din cauza lipsei depozitelor și a fabricilor de procesare. ”Două mari probleme au fost. Faptul că s-au dat cei 3.000 de euro și toată lumea a produs devreme ca să poată face cele două tone de produse și a doua a fost tuta absoluta, un dăunător care face ravagii la temperaturi ridicate și atunci nu au mai cultivat în iulie și august. Din cauza supraproducției de roșii din a doua jumătate a lunii iunie, foarte mulți producători nu au avut nici unde să le depoziteze, nici unde să le proceseze, iar piața nu a absorbit o cantitate atât de mare, astfel că au sfârșit prin a arunca tomatele. Este mare nevoie de construirea atât a depozitelor, cât și a unităților de procesare, pentru că altfel, degeaba producem. Noi avem o făbricuță de procesare, cu o capacitate destul de mare, dar operăm cu utilaje din anii ’60. Am depus un proiect ca să retehnologizăm fabrica, este eligibil, dar nu mai există finanțare pentru el. Și asta din cauza birocrației excesive din România, că până obții autorizațiile de construcție și avizele solicitate, se termină banii. Noi, producătorii, am încercat să semnalăm autorităților centrale problemele cu care ne confruntăm, dar nu ne ascultă nimeni”, ne-a precizat Mircea Bujor, producător de tomate.