Fiul cel mare al președintelui SUA, Donald Trump Jr., vine în România chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Fiul liderului de la Casa Albă este așteptat să ajungă pe tărâm românesc cu o săptămână înainte de primul tur al scrutinului pentru Cotroceni.
Donald Trump Jr. vine în România pe 28 aprilie pentru un eveniment dedicat mediului de afaceri, informația, prezentată inițial de G4 Media, fiind confirmată de organizatori și pentru digi24.ro.
Când va fi organizat evenimentul
Din câte s-a mai aflat, Donald Trump Jr. urmează să participe la un turneu Est-European care include, pe lângă România, Cehia, Slovacia, Ungaria, Serbia și Bulgaria.
Conform sursei citate, fiul cel mare al președintelui Statelor Unite ale Americii nu are programate întâlniri cu politicienii români.
Evenimentul la care urmează să participe Trump Jr. va fi organizat cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, programat să aibă loc pe 4 mai.
De altfel, fiul președintelui american a reacționat, în decembrie anul trecut, la decizia CCR de a anula alegerile, după primul tur al prezidențialelor. Donald Trump Jr. a catalogat, în luna decembrie, decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale de anul trecut drept „o altă încercare Soros-Marxistă de a manipula rezultatul”.
„Uau, uite ce se întâmplă în România! Curtea Constituțională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. O altă încercare Soros/marxistă de a manipula rezultatul și de a nega voința oamenilor.”
Totodată, ar mai fi de amintit faptul că, la începutul lunii martie, fostul premier Victor Ponta, candidat independent la prezidențiale, a publicat o poză pe rețelele de socializare cu Donald Trump Jr.
Ponta s-a întâlnit cu Trump Jr. în Serbia, în contextul unei întâlniri între președintele Serbiei și fiul președintelui SUA. „Îl așteptăm în România, sperăm în curând”, menționa Ponta în postare.
„Național”: America a dat, Trump a luat! România, mai dormi?
„Europa a reacționat previzibil la „Ziua Eliberării”, momentul în care Donald Trump a decis să aducă taxele pe importurile americane la același nivel cu „partenerii” SUA. Lamentări și declarații bombastice în Vest, glumițe proaste și miștouri în România, de cu seamă prin presa mainstream, cea în continuare obedientă față de stăpânirea soroșistă. Dacă nici în ceasul al 11-lea n-am înțeles nimic din noua politică aplicată de Casa Albă, înseamnă că ori n-avem ce căuta în jocul ăsta, ori nu ne interesează decât să aruncăm lumea în aer!
Înainte de a comenta pe marginea mișcării făcute de Administrația Trump, pun o întrebare – Ce este de preferat, un președinte care trage cu sancțiuni/taxe sau unul care trage cu rachete și drone?
Nu Trump, ci America!
Revenind la anunțul făcut miercuri, trebuie spus că nu Trump, ci America a impus această măsură de ordin economic! Să nu creadă careva că președintele SUA este singur când vine vorba de decizii atât de importante. În spatele lui este o întreagă echipă de specialiști în economie și finanțe, iar fiecare ordin semnat la Casa Albă și care are un impact atât de mare este atent discutat/analizat cu mult timp înainte de experțiio americani.
Statele Unite și-au calculat în detaliu pașii și întreg mediul de afaceri a acceptat/votat pentru impunerea de noi taxe. În America, nu există să se ridice mâna de frică, managerii și investitorii marilor grupuri de firme/multinaționale/fonduri care susțin economia națională nu au nicio reținere în a contesta și respinge propunerile considerate periculoase. Iar dacă această propunere a ajuns să fie semnată de Trump, devenind ordin prezidențial, înseamnă că se bucură de sprijinul celor mai importanți lideri ai economiei SUA, să nu ne îndoim de asta!
(…)
Cât de afectată va fi România?
Cât de afectată va fi România depinde numai de autoritățile de la București. S-a pregătit Guvernul din timp pentru „Ziua Eliberării”? Nu, de unde, ai noștri au fost ocupați să se temenească pe la Bruxelles, Paris și Londra!
Ambasadorul român la Washington a aflat din presă că am fost scoși din Programul „Visa Waiver”, iar Ciolacu și Ilie Bolojan, ajuns președinte prin decizie la „masa verde”, cum se zice în sport, au rupt toate legăturile cu administrația de la Casa Albă. Ăștia doi încă mai așteaptă să vină CCR-ul Americii și să anuleze alegerile din noiembrie, câștigate de Trump; și nu pot înțelege de ce democrații nu-s în stare de asta, dacă ei au făcut-o aici, în România!”
Citiți mai multe AICI.
Citiți și:
Ilie Bolojan – Nicușor Dan, tandemul Pic și Poc
Coaliția PSD-PNL: trădare, atacuri și jigniri!