AcasăNewsS-a aflat decizia în cazul lui Adrian Năstase! Ce a decis instanța...

S-a aflat decizia în cazul lui Adrian Năstase! Ce a decis instanța în privința cererii de reabilitare judecătorească!

S-a aflat decizia în cazul lui Adrian Năstase! Ce a decis instanța în privința cererii de reabilitare judecătorească! (sursa foto: facebook)

S-a aflat decizia Instanței Supreme în cazul cererii de reabilitare judecătorească pe care a depus-o Adrian Năstase. Fostul premier primește, se poate spune, o veste cât se poate de bună.

Hotărărea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aflat marți, 7 decembrie.

Admite cererea de reabilitarea judecătorească formulată de petentul Năstase Adrian. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului Năstase Adrian cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare (…) şi pedeapsa de 4 ani închisoare (…), pedepse ce au fost contopite prin sentinţa penală nr. 1385/08.05.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 1745/3/2014* (…) stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare”, se arată în minuta instanţei, potrivit news.ro.

E important de precizat că e vorba despre o hotărâre a Înaltei Curți care nu este însă definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea, depusă în octombrie

În urmă cu aproximativ două luni, Adrian Năstase anunțase că a înaintat instanței o astfel de cerere. „În condițiile în care s-au împlinit toate condițiile prevăzute de lege, am depus astăzi, la instantă, solicitarea de reabilitare judecătorească”, scria fostul premier pe 8 octombrie, pe blogul său.

Fostul prim-ministru a primit două condamnări – una în dosarul cunoscut în spațiul public drept „Trofeul Calității”, iar cealaltă în dosarul „Zambaccian”. A fost eliberat condiționat din închisoare în 2014.

295 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger