Rusia își întărește influența în Europa, ultima mișcare fiind, se pare, deschiderea unui important post de radio care să servească intereselor de propagandă a acesteia în Austria.
Postul de radio ar urma să fie condus de controversatul Yuri Zaitsev, fost șef al Centrului Cultural Rus de la Viena. Deschiderea canalului media din Austria a provocat deja îngrijorare, mai ales că, deocamdată, nu se știe dacă noua stație radio va face parte dintr-o rețea sau o structură mai mare.
Este știut faptul că Rusia folosește o serie de instituții media pentru promovarea agendei Kremlinului în străinătate. Mass-media de la Kremlin polarizează societățile și subminează procesele democratice din Europa, folosind o nouă formă de autoritarism digital expansiv, care amenință realizările democrațiilor liberale, arată Deutsche Welle. Începând cu anul 2013, aproape toate statele europene au fost ținta operațiunilor de dezinformare din partea Kremlinului care vizau influențarea procesul decizional politic în procesele democratice, conform unui studiu dezvoltat de Fondul German Marshall, care enumeră interferențele statului rus în alte țări, în detaliu.
Pentru a manipula discuțiile publice, în special în perioadele de alegeri sau referendumuri, furnizorii de informații false controlați de Kremlin au diseminat în mod deliberat dezinformarea, știrile hiperpartizane și narațiunile populiste. O modalitate de dezinformare este atribuirea disfuncțiilor politice exclusiv democrațiilor occidentale. Într-un studiu britanic despre RT și Sputnik publicat în această primăvară, Gordon Ramsay și Sam Robertshaw de la Institutul de Politică din King’s College din Londra au ajuns la concluzia că din cele 2,641 de articole pe teme interne din Marea Britanie, SUA, Franța, Germania, Suedia, Italia și Ucraina, 2,157 articole (81,7%) au conținut informații legate de “disfuncționalitatea politică”. Prin devalorizarea proceselor democratice în Europa, se “validează” caracterul nedemocratic al sistemului rus și se legitimizează stilul de conducere autoritar al președintelui rus, Vladimir Putin. În plus, interferențele de la Kremlin în Europa vizează slăbirea grupurilor politice și a partidelor care se opun politicilor președintelui Rusiei și cer sancțiuni pentru Kremlin.
Suportul mediatic în mass-media lui Putin este îndreptat, de obicei, spre partidele populiste din Europa sau mișcări de protest precum Vestele Galbene din Franța, fapt relevat de un studiu recent realizat de platforma Avaaz, care a documentat măsura în care radiodifuzorul străin controlat de Kremlin RT s-a concentrat asupra recentelor manifestații de protest din Franța.