Cauta

Rusia ne bombardeaza si acum vrea sa coopereze cu noi?

Opozitia siriana sustinuta de Occident a respins, sambata, o propunere de sustinere din partea Moscovei in lupta contra gruparii teroriste Statul Islamic dar si un apel al Kremlinului pentru organizarea de alegeri.

Rusia ne bombardeaza si acum vrea sa coopereze cu noi? - Ziarul National
Armata siriana libera nu crede o iota din promisiunile lui Putin

”Rusia bombardeaza Armata siriana libera (ASL) si acum vrea sa coopereze cu noi  ramanand totodata angajata alaturi de presedintele Bashar al-Assad? Nu mai intelegem nimic”, a declarat locotonent-colonelul Ahmad Saoud, purtatorul de cuvant al celei de-a 13-a divizii a ASL, grupare sustinuta de occidentali, care lupta impotriva fortelor loiale lui Assad dar si impotriva ISIS, informeaza Belga. Moscova a inceput, din 30 septembrie, o campanie de raiduri aeriene in Siria, afirmand ca tinteste gruparea Statul Islamic dar si alte grupuri ”teroriste”, insa rebelii moderati si islamisti afirma ca ei sunt, de fapt, adevaratele tinte ale Rusiei si ca raidurile urmaresc mentinerea la putere a lui Bashar al-Assad, mai degraba, decat lupta impotriva jihadistilor. Samir Nashar, un membru al Coalitiei nationale siriene, principala compomenta a opozitiei politice in exil, a respins si el o alianta intre rebelii moderati si Rusia. ”In loc sa vorbeasca despre dorinta de a sustine ASL, ar trebui sa inceteze bombardamentele. 89% din raiduri vizeaza ASL”, a spus acesta. Sambata, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a indicat ca fortele aeriene rusesti sunt pregatite sa asigure o sustinere aeriana ASL in lupta contra ISIS. Lavrov a estimat si ca ”este necesara pregatirea de alegeri prezidentiale si legislative” in Siria. ”Rusii ignora realitatea de pe teren, unde milioane de persoane au fugit in strainatate, orasele sunt distruse in fiecare zi, ce alegeri pot fi tinute in aceste conditii?”, a replicat Samir Nashar. Siria a organizat un scrutin prezidential in iunie 2014, soldat cu realegerea lui Assad pentru un mandat de sapte ani, scrutin criticat de comunitatea internationala. Ultimele alegeri legislative au avut loc in mai 2012 iar cele viitoare ar urma sa se tina, teoretic, anul viitor.

Assad: Alegeri prezidentiale, dar intai sa plece ISIS

Presedintele sirian s-a declarat pregatit sa organizeze alegeri prezidentiale, dar numai dupa ce tara va fi ”eliberata” de combatantii ISIS, a declarat pentru AFP un deputat rus la Damasc. ”Este pregatit sa organizeze alegeri cu participarea tuturor fortelor politice care vor ca Siria sa prospere”, dar numai dupa ce tara va fi ”eliberata de jihadistii ISIS”, a declarat Alexandr Iuscenko, dupa o intalnire cu Assad, la care au participat mai multi parlamentari rusi. Presedintele sirian va participa la aceste alegeri ”daca poporul nu se opune”, a adaugat Iuscenko. Pe de alta parte, Dmitri Sablin, membru in Consiliul Federatiei Ruse (camera superioara a Parlamentului) a precizat pentru Ria Novosti ca Assad nu se teme si este gata sa organizeze alegeri prezidentiale anticipate, pentru ca  este sigur ”de sustinerea poporului”. Aceeasi sursa a declarat ca Assad a evocat si posibilitatea organizarii de alegeri legislative.

Liderul Al-Qaida in Siria, ucis de armata

Armata siriana l-a ucis, in apropiere de provincia Alep, pe comandantul ramurii siriene a Al-Qaida, Front al-Nosra, Abou Suleiman al-Masri, informeaza Russia Today. Al-Masri a fost doborat in luptele care au avut loc sambata dimineata in apropierea localitatii Tal-al-Karsani (nord). Front al-Nosra a difuzat imagini cu  al-Masri avand capul plin de sange. Alep, unul din cele mai importante centre comerciale siriene inainte de razboi, este divizat intre fortele guvernamentale si cele rebele, imprejurimile orasului fiind controlate de grupari precum ISIS si Front al-Nosra.

Jihadistul Chihuahua

Botezat Abu Ahmad al-Chihuahua, piticul din imagine care pozeaza langa un Kalasnikov aproape cat el de inalt este un combatant real al ramurii Al-Qaida din Siria, Front al-Nosra, informeaza Russia Today. El a fost identificat de redactorul-sef al unui site de informatii arab in limba engleza, Al-Masdar News, Leith Abou Fadel. ”Tot ce stim despre el este ca face parte din ramura Al-Qaida in Siria, Jabhat Al-Nusra (sau Front al-Nosra), a explicat Fadel pentru Daily Mail.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Locul de muncă plătit cu 30.000 de euro pentru 6 luni. Ce criterii de angajare trebuie să îndeplineşti
  • Casă din Botoșani, distrusă de flăcări: proprietarul a suferit un atac de panică. De la ce a pornit incendiul puternic – VIDEO
  • Exit mobile version