AcasăNewsRusia apără OMS și critică SUA

Rusia apără OMS și critică SUA

Organizaţia Mondială a Sănătăţii îşi face treaba în mod corespunzător în contextul noii crize de coronavirus, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, combătând criticile americane la adresa agenţiei internaţionale.

“Cred că OMS îşi îndeplineşte rolul de lider şi de agenţie de coordonare. Da, nu este ideal. Dar nimeni nu este perfect”, a adăugat șeful diplomației ruse. Nici Europa nu ar fi perfectă, a lăsat să se înțeleagă Lavrov, pe motiv că  răspândirea pandemiei a scos la iveală probleme şi în UE, slăbind blocul: “Statele naţiuni îşi exprimă dorinţa de a se baza mai mult pe ele însele. Probabil reflectă o anumită epuizare. Este absolut evident în UE cât de rigidă şi coercitivă poate fi birocraţia supranaţională şi multinaţională”. Donald Trump  a anunţat că ţara sa va înceta contribuţiile la bugetul OMS, argumentând că s-au pierdut vieţi pentru că această organizație ONU a gestionat greşit criza de sănătate şi a crezut prea mult în informaţiile din China, unde boala a trecut prima dată de la animale la oameni. Greșeli  care au permis ca virusul să se transforme într-o pandemie ce-a infectat milioane de oameni la nivel mondial şi a dus la aproape 200.000 de decese de COVID-19. Lavrov a mai spus că aceste atacuri au prea puțin legătură cu performanța OMS, vizându-l pe Trump  care a fost criticat puternic pentru că nu a luat în serios răspândirea virusului, până când s-a extins pe scară largă în America, precum şi pentru că a lăsat agenţiile federale de sănătate nepregătite pentru o astfel de criză. „În opinia mea, oamenii vor să folosească astfel de atacuri pentru a-şi justifica propria abordare, care a venit prea târziu şi nu a fost adecvată”, a adăugat ministrul rus.

author avatar
Radu Jacotă Redactor