Cauta

Rus da si fuge, Guvernul USL isi pune plasturi

Ioan Rus a dat si a fugit. Dupa ce a jucat stramb la referendum, sabotand din cifre demersul USL, ministrul de Interne si-a adus aminte ca are demnitate si s-a tirat. L-a lasat in urma pe Victor Ponta sa incaseze loviturile.

DEPASIT. Simtind ca gluma se ingroase, Ioan Rus a plecat din Guvern

Bagat pana-n gat in toata nebunia cu listele electorale, morti si raniti,  Ioan Rus a intrat in panica si a decis sa faca pasul inapoi. Prin urmare, asa-zisa ”demisie de onoare” nu a fost decat o miscare prin care politicianul a incercat sa se puna la adapost. Stare de fapt confirmata chiar de Rus, care a declarat ca nu poate fi partas ”la ceva ce nu inseamna lege, ce nu inseamna respectarea legii in Romania”. Inainte sa plece, ministrul demisionar al Internelor a mai aruncat insa o ultima petarda, sustinand ca presedintele interimar Crin Antonescu l-a cam bagat in corzi. ”Asupra mea si a Ministerului Administratiei si Internelor s-au exercitat nenumarate presiuni, nenumarate aprecieri, nenumarate discutii de catre politicieni romani, incepand cu Traian Basescu si continuand cu Crin Antonescu. Din punctul nostru de vedere, este inacceptabil. (…) Politicienilor romani, incepand tot cu Traian Basescu si continuand cu Crin Antonescu, le spun cu toata modestia ca in spatele lor si a deciziile lor afla totusi un popor si o tara”, a afirmat Rus. Despre care trebuie precizat ca a fost propus de Victor Ponta in fruntea MAI ca parte a intelegerii pe care liderul PSD a avut-o cu Traian Basescu.

Dobre, executat in prezenta lui Antonescu

MAZILIT. Victor Paul Dobre a fost obligat de liberali sa demisioneze

La fel ca si Rus, Victor Paul Dobre a intrat in Guvern tot la cererea lui Basescu si a fost dat afara cu binecuvantarea lui Antonescu. Cel putin asa sustin surse din PNL care ne-au declarat ca soarta lui Victor Paul Dobre a fost pecetluita in BPC-ul de vineri, la care a participat, in mare secret, si presedintele interimar Crin Antonescu. O sedinta cu scantei din care ministrul administratiei a iesit sifonat bine si cu stampila ”demisie” pusa pe frunte.

Premierul a pus de o remaniere

ALEGERE. Numirea Monei Pivniceru in fruntea Ministerului Justitiei, o decizie inteleapta a lui Victor Ponta

Ca raspuns la demisiile deja anuntate, Victor Ponta a operat rapid un”facelift” guvernamental. Astfel, dupa o scurta intrevedere cu Crin Antonescu, premierul a anuntat ca Mircea Dusa (PSD) va prelua sefia Internelor, in timp ce Radu Stroe (PNL) este noul ministru delegat al Administratiei. De asemenea, seful Executivului i-a oferit lui Titus Corlatean (PSD) portofoliul de la Externe, iar pe Dan Sova (PSD) l-a facut ministru pentru Relatia cu Parlamentul. Odata anuntate aceste schimbari, Victor Ponta a scos un as din maneca: Mona Pivniceru, in fruntea Ministerului Justitiei. Desi surprinzatoare, nominalizarea a fost salutata atat de liberali, cat si de pesedisti, europarlamentarul PNL Norica Nicolai apreciind ca este ”sansa Romaniei sa aiba o justitie independenta”.  De altfel, Pivniceru a declarat ca isi doreste separarea puterii judecatoresti de politic si lasarea ei ca o putere independenta in stat. Un plan indraznet, pus insa in stand-by de CSM care a decis sa respinga cererea de detasare a Monei Pivniceru la Ministerul Justitiei. Fapt care ar putea explica si intarzierea ceremoniei de depunere a juramantului.

Americanul Gitenstein a tras la Rus

Pana sa-si stranga lucrurile din biroul ministerial, Iona Rus a fost vizitat de ambasadorul american Mark Gitenstein. Intalnirea a fost confirmata de biroul de presa al Ambasadei SUA, care a precizat ca Gitenstein se intalneste des cu oficialii romani si ca intrevederea cu Rus ”nu a fost cu nimic diferita”.

Ultimele stiri

  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Lovitură pentru ANAF: cererea de sechestru împotriva familiei Iohannis, respinsă
  • COP30, evacuată de urgență după izbucnirea unui incendiu. Mii de participanți au fost evacuați
  • Extrema dreaptă, spaima progresiștilor UE
  • HAIDUCIE girată de Bolojan: Fiscul, asmuțit pe tot ce înseamnă capital românesc!
  • Exit mobile version