Cauta

Rujeola, în competiție cu gripa

Conform datelor de la Ministerul Sănătății, rujeola e în competiție cu gripa. Numărul deceselor creşte alarmant, spun specialiștii. Rujeola este considerată una dintre cele mai cumplite boli care face numeroase victime în România, în ultimul timp. Aproximativ 64 de persoane au murit până acum în România.

Rujeola, în competiție cu gripa - Ziarul National
Rujeola, noua provocare din Sănătate!

Statisticile arată că în ultima săptămână au fost înregistrate 53 de cazuri deces. Până în prezent, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 19.381, printre acestea se numără atât persoane mature dar și minori. Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost raportate în Suceava. Judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Braşov. În Caraş-Severin şi Timiş s-au înregistrat 6 cazuri, iar la Braşov sunt cinci pacienţi bolnavi de rujeolă. Rujeolă, în schimb, poate fi deosebit de periculoasă în cazul copiilor mai mici de 5 ani, dar și pentru adulții cu vârste de peste 20 de ani. Frecvent, duce la complicații severe, precum infecțiile pulmonare. Rujeola se manifestă la persoanele care nu au fost imunizate sau la cele care nu au suferit niciodată de această afecțiune. După ce un copil sau un adult este infectat cu virusul rujeolei, în organismul acestuia se formează o imunitatea puternică împotriva infecției. Tocmai de aceea, recidivele de rujeolă sunt extrem de rare. Imunitatea se poate obține și prin vaccinare.

Ultimele stiri

  • Horoscop 15 ianuarie 2026 – Fiți cât mai calm
  • Vizele de imigrare suspendate de SUA: administrația Trump blochează accesul pentru cetățeni din 75 de țări
  • Intervenția SUA în Iran pare iminentă: oficiali europeni vorbesc despre următoarele 24 de ore
  • Mario Iorgulescu a dispărut din nou: căutat de carabinieri după ce a fugit din clinica din Italia
  • Alege ce citești
  • Rețeaua Soroș și Operațiunea „Cătușiada”
  • Danemarca nu cedează presiunilor lui Trump. Trimite trupe în Groenlanda, pe fondul tensiunilor cu SUA
  • Vești bune pentru proprietarii afectați de explozia din Rahova! Primarul Sectorului 5 îi scutește de taxe și impozite
  • Sindicaliștii din MADR ies la atac. ”Nu acceptăm distrugerea agriculturii românești pentru interese externe!”
  • Ministerul Mediului patronează distrugerea resurselor de apă. Balastierele au lăsat un dezastru în urma lor
  • Exit mobile version