AcasăNewsRudel Obreja, retinut pentru 24 de ore

Rudel Obreja, retinut pentru 24 de ore

Rudel Obreja, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, a fost retinut de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru 24 de ore.

Opt persoane au fost audiate, luni, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie, in Dosarul „Gala Bute”, iar Rudel Obreja este primul dintre cei audiati care primeste mandat de retinere pentru 24 de ore.

Fost vicecampion european de box, Obreja este acuzat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie de comiterea mai multor infractiuni in ceea ce priveste organizarea Galei Bute, respectiv a galei de box din iulie 2011, de la Bucuresti, cand Lucian Bute l-a invins, prin knock-out, pe francezul Jean-Paul Mendy si si-a pastrat, la vremea respectiva, centura de campion mondial la categoria supermijlocie, in versiunea IBF.

Obreja se considera nevinovat si sustine ca nu s-a incalcat legea in organizarea galei, dar procurorii DNA l-au retinut pentru 24 de ore, acuzandu-l de spalare de bani si de evaziune fiscala.

Alte persoane importante implicate in dosar si care se afla inca la audieri sunt Stefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea, si afaceristul Adrian Gardean.

author avatar
Cristi Ionita
100 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger