AcasăNewsRoșia Montană, inclusă în patrimoniul UNESCO. Iohannis, reacție-fulger

Roșia Montană, inclusă în patrimoniul UNESCO. Iohannis, reacție-fulger

(sursa foto: Institutul Național al Patrimoniului/Facebook)

Peisajul cultural minier de la Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost aflată chiar în ziua în care se celebrează 65 de ani de la aderarea României la UNESCO și a generat, rapid, o reacție din partea președintelui Iohannis.

”Salut includerea peisajului cultural minier de la Roșia Montană în patrimoniul umanității! Prin eforturi conjugate ale autorităților și specialiștilor, Roșia Montană trebuie să devină un model de punere în valoare a patrimoniului prin dezvoltarea durabilă a zonei”, a transmis Klaus Iohannis, via Facebook.

Din direcția Institutului Național al Patrimoniului, o instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, s-au aflat precizări importante despre hotărârea luată marți, 27 iulie.
”Peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris astăzi în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 44-a sa sesiune, extinsă, de la Fouzhou, China, ce se desfășoară online în perioada 16-31 iulie 2021”, au transmis reprezentanții INP, într-o comunicare postată pe aceeași rețea de socializare.

INP: Situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol

De asemenea, s-au mai anunțat, între altele, următoarele: ”În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-i-se astfel atât vulnerabilitatea cât și necesitatea luării de măsuri urgente de protecție. În acest sens, este încurajată cooperarea internațională și este recomandată invitarea la Roșia Montană a unei misiuni tehnice de monitorizare reactivă pentru a se stabili starea de conservare optimă și un program de măsuri pentru asigurarea ieșirii sitului de pe Lista patrimoniului mondial în pericol.

Este astfel deschis drumul cooperării internaționale pentru salvgardarea unei resurse culturale unice în lume, prin valorificarea potenţialului său economic în relație cu dezvoltarea turismului cultural şi de mediu, care însoțesc statutul de sit al patrimoniului mondial”.

Cioroianu: În Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roșia Montană, ci o arie delimitată

Încă de zilele trecute, până să se afle această decizie, profesorul universitar Adrian Cioroianu, fost ambasador al României pe lângă UNESCO, făcuse o serie de precizări importante. ”În Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roșia Montană, ci o arie delimitată, cea care apare în dosarul depus de guvernul României (prin delegația pe care am condus-o) în ianuarie 2017 și, apoi, în ianuarie 2020. În dosar este vorba, în principal, despre fosta exploatare/mină romană (adică de pe vremea Imperiului roman, ca să fie clar) și NU de întreaga zonă RM”, a scris Cioroianu, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, fostul ministru de Externe a mai precizat: ”Practic, inscrierea pe lista Patrimoniul Mondial NU EXCLUDE continuarea exploatării în zonă, cândva, în viitor, de către firme românești sau în parteneriate. În istoria recentă a UNESCO au fost cazuri de state care au decis modificarea/exploatarea unor situri, drept care ele au fost retrase de pe lista Patrimoniului Mondial.”

author avatar
Andrei Coman
386 afisari

1 COMENTARIU

  1. Domnule Andrei Coman, este absolut imposibil ca Johannis sa aiba o reactie fulger. Va rog corijati.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger