Vești bune pentru români! Totul, în contextul în care se apropie tot mai mult vara, sezonul vacanțelor, Turcia fiind, se știe, una dintre destinațiile turistice în topul preferințelor multor români.
Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate. Așadar, doar cu buletinul.
E vorba despre un decret prezidențial semnat de Recep Tayyip Erdogan, liderul de la Ankara, și publicat în Monitorul Oficial al Turciei.
„Cetățenii români posesori ai unui document național de identitate beneficiază de scutire de vize pentru călătoriile turistice și tranzitare în Turcia, cu o ședere maximă de 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile, în conformitate cu articolul 18 din Legea nr. 6458 privind regimul străinilor și protecția internațională”, prevede decretul semnat de președintele turc, potrivit presei din această țară.
Romanian Prime Minister Marcel Ciolacu visits Ankara as President Erdogan announces visa-free travel for Romanian citizenshttps://t.co/wPT7Gn4IKn
— Türkiye Today (@turkiyetodaycom) May 21, 2024
Decretul, semnat cu ocazia vizitei premierului Ciolacu în Turcia
Turcia este o destinație turistică în topul preferințelor multor românii care aleg să-și facă vacanțele în afara țării. Iar măsura anunțată de Turcia va intra în vigoare în jurul datei de 1 iunie, după ce vor fi puse la punct toate modificările tehnice produse de această nouă regulă, potrivit digi24.ro.
Decretul a fost semnat cu ocazia vizitei premierului Marcel Ciolacu în Turcia. Șeful Guvernului de la București a fost întâmpinat, luni, la Ankara, pe Aeroportul Internațional Esenboga, de către reprezentanții autorităților turce
Premierul Ciolacu face marți o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, din câte a anunțat Guvernul. Prim-ministrul e însoţit de o delegaţie de miniştri.
„În cadrul vizitei, miniștrii care îl vor însoți pe prim-ministrul vor avea întrevederi cu omologii lor turci în vederea dezvoltării proiectelor comune dintre cele două state. Vor fi semnate şi o serie de Acorduri și Memorandumuri de Înţelegere privind cooperarea sectorială în domenii precum securitate socială, IMM-uri, turism, aspecte funcționale privind activitatea misiunilor diplomatice ale celor două țări și urbanism”, a transmis, zilele trecute, Guvernul într-un comunicat.
Vești bune pentru români! Călătorii în #Turcia doar cu actul de identitate #turkey #Erdogan #Romanya #Romania pic.twitter.com/ARcXRjSEts
— ZamanRomânia (@zaman_ro) May 21, 2024
Turcia?
Japonia!
-japonia tine evidenta impecabil,
are 30 de romani si 3’000 de romance pe teritoriu.
SCHENGEN estic.