AcasăNewsRomânii vor cheltui mai mult de Crăciun decât anul trecut

Românii vor cheltui mai mult de Crăciun decât anul trecut

Aproape un sfert dintre români (22%) vor cheltui mai mult decât anul trecut, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, pe cadouri, mâncare, băutură, decoraţiuni şi excursii de Crăciun, în contextual în care costul vieţii a crescut.

Dintre toate ţările europene studiate, doar polonezii se apropie de nivelul de 22% atins de români, cu 14%, în timp ce locuitorii din Cehia sunt cei mai conservatori când este vorba de a cheltui mai mult, cu doar 7% dintre respondenţi gata de a aloca un buget mai mare.”În acelaşi timp, doar 12% dintre români iau în calcul un buget mai mic pentru sărbătorile de iarnă din acest an. 57% menţin totuşi lucrurile sub control şi intenţionează să păstreze acelaşi nivel de cheltuieli ca anul trecut”, se arată în studiul Ipsos MORI, contractat de grupul britanic International Personal Finance, ce operează Provident Financial România. Aproape jumătate dintre cei chestionaţi (48%) consider costul crescut al vieţii drept motiv pentru cheltuielile mai mari vizate în acest an. În acest context, un motiv principal pentru a aloca mai mult buget sărbătorilor este reprezentat, pentru peste jumătate dintre respondenţi (51%), de cheltuielile mai mari pentru cadouri, în timp ce un sfert menţionează circumstanţele personale sau familial modificate faţă de anul trecut (24%).În 2018, un român din cinci (20%) a cheltuit, de Crăciun, între 200 şi 400 de lei, urmând, îndeaproape, categoria celor care au cheltuit între 401 şi 600 de lei (19%), cei care au alocat peste 1.500 de lei (8%). Tot 8% dintre consumatori au cheltuit sub 200 de lei cu ocazia sărbătorilor de iarnă de anul trecut. (Radu Jacotă)

author avatar
National
81 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger